Premierul Filip a vorbit la ședința Guvernului despre o BUCURIE care merită împărtășită cu toți cetățenii R. Moldova: „Este o mare REALIZARE”
Mărţişorul a fost inclus, astăzi, în Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității. „Este o bucurie care merită împărtășită cu cetățenii R. Moldova”, a declarat premierul Pavel Filip astăzi, în cadrul ședinței Guvernului.
Potrivit prim-ministrului, este vorba de o mare realizare, deoarece mai multe țări depun eforturi colosale pentru ca diferite obiective sau locuri să fie incluse în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității. „Atunci când se muncește cu dedicație, ne reușește. Îi mulțumesc doamnei Monica Babuc și echipei care a lucrat la acest dosar. Anul trecut a fost trecut în această listă și covorul național. E vorba de niște lucruri simbolice, dar foarte prețioase pentru R. Moldova”, a subliniat oficialul.
Decizia a fost luată în cadrul şedinţei UNESCO, care a avut loc pe insula Jeju, din Coreea de Sud.
Astfel, în baza dosarului depus de Republica Moldova, România, Bulgaria și FYROM (Macedonia), experţii internaţionali ai Comitetului Interguvernamental UNESCO au apreciat valoarea universală de necontestat a „Practicilor culturale asociate zilei de 1 Martie” și a rolului pe care îl au în îmbogățirea diversității culturale și promovarea comunităților locale.
În afară de „Practicile culturale asociate zilei de 1 Martie”, Republica Moldova se poate mândri cu introducerea altor două elemente: „Colindatul de ceată bărbătească în România și Republica Moldova“ (2013) și „Tehnicile tradiționale de realizare a scoarței în România și Republica Moldova” (2016).
Casă cu două etaje, construită pe un bloc de locuit din Chișinău: Autoritățile capitalei oferă detalii despre dezmăț
Rectorul Universității din București, Marian Preda, Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova: „Este un titlu academic care mă onorează, dar mă și obligă”
DECIS // Votul prin corespondență, pilotat la scrutinul din toamna anului 2024, pentru cetățenii R. Moldova aflați în SUA și Canada: Opoziția va contesta inițiativa la Curtea Constituțională