04:59:22 17.05.2024
Stiri

Cei mai APRIGI susținători ai integrării europene, în PMAN: „Vom face din R. Moldova un colțișor de Europă”

Social 03.11.2013 12:32 Vizualizări1518 Autor: Galina Munteanu
Cei mai APRIGI susținători ai integrării europene, în PMAN: „Vom face din R. Moldova un colțișor de Europă”


Mitingul proeuropean de astăzi din Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN), organizat de coaliţia de guvernare, a adunat câteva zeci de mii de oameni din toate colţurile ţării. Manifestanţii, susținători ai parcursului european al țării, sunt de părere că, doar unindu-ne eforturile, vom ajunge acolo unde ne dorim, în Uniunea Europeană.

„Nu trebuie să mergem noi în Europa, dar trebuie s-o aducem pe ea la noi acasă. Doar împreună şi unindu-ne eforturile vom face din R. Moldova un colţişor de Europă. Merităm acest lucru! Am fost un popor care mereu am stat cu capul aplecat, dar cred că a venit timpul să-l ridicăm”, a menţionat pentru Ziarul NAŢIONAL Elena Sârbu din Orhei.

De aceeaşi părere este şi Eduard Gorn, care a venit în capitală din nordul republicii, din raionul Edineţ. „Sunt un susţinător aprig al parcursului european al ţării. Sunt aici pentru viitorul copiilor noştri, al nepoţilor şi al strănepoţilor. Am doi copii şi ambii sunt plecaţi cu tot cu familii la muncă peste hotarele ţării. Vreau să vină acasă, să-mi ţin în braţe nepoţii, să aibă cine-mi aduce la bătrâneţe o cană cu apă. Merităm să trăim şi noi bine, pentru că suntem un popor harnic”, ne-a spus bărbatul.

Deşi unii manifestanţi i-au lăudat pe liderii Coaliţiei Proeuropene pentru că au organizat o asemenea acţiune de amploare în PMAN, i-au criticat pentru unele inacţiuni, dar şi pentru conflictele pe care le-au avut, fapt ce, potrivit unora, „au ştirbit din imaginea lor”.

„Au făcut multe pentru ţară în aceşti ani, dar nu au ştiut să evidenţieze ce fac, pentru că mereu erau în conflict. Nu ştiau care şi mai mult face pentru oameni şi cum să se laude, fapt ce a ştirbit din imaginea lor. Nu-i taxăm, îi criticăm, pentru că i-am votat şi am aşteptat schimbări. Ne bucurăm că toţi au un gând - să ducă R. Moldova în UE şi avem toată convingerea că-şi vor duce acest gând până la îndeplinire”, ne-a spus Vitalie Rusu din Chişinău.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
13.05.2024 09:16 Nicolae Negru Nicolae Negru // Să nu râdem de Maria...

10.05.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Contopirea „Zilei Vi...

09.05.2024 08:45 Ziarul National Nicolae Enciu // 9 mai - simbol al un...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md