Năstase îl îndeamnă pe Timofti să facă uz de PREROGATIVELE sale pentru ca miliardul furat să nu fie pus pe seama cetățenilor
Candidatul Partidului Platforma „Demnitate și Adevăr”, Andrei Năstase, este ferm convins că președintele Nicolae Timofti poate face uz de prerogativele sale pentru ca cetățenii R. Moldova să nu mai fie nevoiți să plătească miliardul furat din sistemul bancar în următorii 25 de ani, așa cum a decis Guvernul condus de Pavel Filip.
„Domnule președinte, faceţi uz de prerogativele funcției prezidențiale stabilite de art.88 lit.i) din Constituţie, care vă acordă posibilitatea să suspendaţi orice act al Guvernului ce contravine legislaţiei, până la adoptarea hotărârii definitive a Curţii Constituţionale (CC), iar prin prisma prevederilor art.25 lit.a) din Legea cu privire la CC, înaintaţi sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea actelor adoptate de Guvern, prin care se pun pe umerii cetăţenilor banii furaţi din bugetul de stat!”, se adresează Nastase lui Timofti prin intermediul unui mesaj postat pe pagina sa de facebook.
De asemenea, liderul PPDA îl cheamă pe președintele țării să iniţieze un referendum asupra acestei chestiuni, „pentru ca poporul să se pronunţe dacă este de acord să recupereze el banii furaţi de Plahotniuc şi acoliţii săi”.
„Prevederile art.75 din Constituţie şi art.144 din Codul electoral vă dau dreptul de a organiza un referendum la care cetățenii să decedă. În ciuda tuturor criticilor și interpretărilor belicoase, pentru mine acest exercițiu democratic nu este doar un drept. Este o obligație atât constituțională, cât și morală”, conchide Andrei Năstase.
La 38 de ani după avaria de la Cernobîl: Participanții la lichidarea consecințelor acestei catastrofe primesc câte 1 200 de lei lunar în calitate de compensații de la stat. „Trebuie să facem tot posibilul ca astfel de accidente să nu se mai repete”
Acordul dintre R. Moldova și Franța privind cooperarea în domeniul apărării, primul pas în Parlament: Reforma forțelor armate, controlul și gestionarea spațiului aerian sau medicina militară
R. Moldova, inclusă în Declarația comună privind consolidarea parteneriatului strategic între România și Republica Coreea: Seulul recunoaște „sprijinul puternic” al României pentru integrarea europeană a Republicii Moldova