21:42:27 19.01.2018
Stiri

Construiește hoteluri de lux în Cehia

Moldovenii în lume 26.06.2015 09:20 Vizualizări3969 Autor: Stela Mihailovici
Construiește hoteluri de lux în Cehia

MANAGEMENT // Un tânăr din Chișinău gestionează două proiecte importante pentru sectorul hotelier din Praga, care vor fi preluate de un brand cu renume internațional

O companie de construcție din Cehia a lăsat în grija unui moldovean două proiecte grandioase. Instituția l-a ales pe Sandu Puzderi să gestioneze construcția a două hoteluri de cinci stele din Praga.

Tânărul estimează bugetul, calculează investițiile care se fac în imobile, încheie contracte cu furnizorii și ține sub lupă întregul proces de lucru – de la proiectarea hotelurilor până la darea lor în exploatare.

„Am fost angajat în calitate de project manager și mă ocup nemijlocit de construcția celor două hoteluri. Acestea urmează a fi finalizate în vara anului viitor și vor avea ca operator un brand renumit în lume. Cu părere de rău, nu vă pot da detalii, pentru că informația este deocamdată confidențială”, precizează Sandu Puzderi.

A construit cămine pentru studenți

Tânărul s-a bucurat anul trecut de succesul unui alt proiect, care a fost dezvoltat în domeniul hotelier. Sandu Puzderi a coordonat procesul de construcție a două cămine private pentru studenți, care au fost deschise în august 2014.

„Fiecare clădire are capacitatea de a caza până la 50 de persoane. Încăperile sunt proiectate în formă de apartamente de două și trei camere, cu baie și bucătărie proprii și cu mobilier calitativ. Le-am creat studenților cehi condiții moderne și confortabile de trai”, spune mândru Sandu.

Pentru a fi cazați în noile cămine, studenții achită lunar câte 180 de euro. În momentul actual nu mai există niciun loc liber de cazare în cele două clădiri.

A abandonat industria auto

Deși a avut succese chiar din primul an de activitate, Sandu Puzderi spune că nu s-ar fi gândit vreodată că va munci în domeniul hotelier. A ajuns din întâmplare manager de proiect după ce s-a mutat la Praga.

Sandu a studiat patru ani la Facultatea Business și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității „Skoda Auto” din orașul ceh Mlada Boleslav.„Pe parcursul studiilor, am avut ocazia să vizitez de câteva ori Uzina de automobile „Skoda”. Am avut multe conferințe cu manageri de top de la diferite corporații mondiale. În perioada în care am absolvit universitatea, „Skoda Auto” făcea reducere de personal și am fost nevoit să-mi găsesc un job în alt domeniu. Am primit propunerea de a lucra full-time ca manager într-o companie de construcție. Între timp, businessul hotelier a devenit tot mai interesant pentru mine și am hotărât să continui. Cum turismul este una dintre sursele principale de venit ale Cehiei, cred că businessul hotelier are un viitor prosper, dar acest lucru este posibil doar cu un management eficient”, punctează moldoveanul.


Studii în limba cehă

Cariera pe care și-a făcut-o în Cehia se datorează studiilor și insistenței sale de a-și împlini visurile, spune bărbatul. Sandu își amintește cât de mult și-a dorit să învețe în străinătate și nu s-a dat bătut la primul eșec.

„În 2010 am decis, împreună cu un coleg de liceu, să aplicăm la Programul de Burse Guvernamentale oferite de Guvernul Cehiei. Mi s-a părut interesant să înveți într-o țară din inima Europei, cu o istorie și cultură bogată și cu locuri frumoase. Am pregătit pachetul de acte, dar nu am luat bursa. Am început a căuta alte posibilități și am ajuns la Universitatea „Skoda Auto”, aflată într-un orășel mic. Am fost acceptați și înscriși la facultate, dar studiile erau doar în limba cehă. Am învățat-o la Chișinău, timp de patru luni, într-un regim intensiv”, adaugă Sandu Puzderi.

Promovează R. Moldova

Aflat de cinci ani departe de casă, tânărul afirmă că este cu gândul la R. Moldova și nu pierde nicio ocazie să le vorbească străinilor despre țara sa. În colectivul său de muncă sunt colegicehi, slovaci, ruși, ucraineni și azeri, care știu deja multe despre R. Moldova.

„Știu care este moneda noastră națională, ce limbă vorbim, ce cultură bogată avem, au aflat despre cele mai mari beciuri din Europa și multe alte lucruri. Ei abia așteaptă să-i iau într-o vacanță în Moldova”, spune cu zâmbetul pe buze Sandu Puzderi.

Acesta nu lipsește niciodată de la evenimentele organizate de Ambasada R. Moldova în Cehia unde sunt promovate valorile noastre naționale.

Așteaptă schimbări la baștină

Sandu Puzderi nu planifică să revină în viitorul apropiat în R. Moldova, dar recunoaște că s-ar răzgândi dacă lucrurile s-ar schimba acasă. Și-ar dori să avem „o justiție corectă, o clasă politică matură și drumuri mai bune cu infrastructură dezvoltată”.

„În Cehia este foarte bine organizată întreaga rețea de transport public. Fiecare om știe concret la ce oră are tramvaiul, cât timp durează călătoria și astfel își organizează eficient timpul. Rar se întâmplă ca o rută să întârzie cu două-trei minute. Vreau într-o bună zi să văd asta în Moldova”, aduce un exemplu tânărul pentru a ne convinge ce înseamnă un oraș cu adevărat european.

Merită și prietenii tăi să stie ASTA. Informează-i acum!





Anonim 13.07.2015 09:40

Bravo Sandu !

Comentarii
Promo
Promo
Punct de vedere NAȚIONAL
19.01.2018 09:10 Nicolae Negru De ce Alexandru Tănase nu are încrede...

19.01.2018 10:00 Ziarul National Gheorghe Erizanu: Numele tău. 50 de ani

16.01.2018 10:12 Ziarul National Octavian Țâcu // Fanarioții

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Credeți că Parlamentul va reuși, în 2018, să modifice art. 13 din Constituție, astfel încât limba ROMÂNĂ să devină oficială în R. Moldova?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2017. Toate drepturile sunt rezervate

Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md