Stiri
Ministrul Sănătății, Andrei Usatâi, și directorul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM), Mircea Buga, sunt suspectați că ar fi încălcat regimul juridic al conflictelor de interese atunci când a fost aprobată o nouă listă a medicamentelor compensate de stat.
Comisia Națională de Integritate a inițiat două proceduri de control în privința demnitarilor după ce a fost sesizată de secretariatul Parlamentului pe marginea unei interpelări a deputatei PCRM Oxana Domenti.
Comunista a declarat în Parlament că anumite medicamente introduse în lista celor compensate sunt importate de o singură companie care ar fi condusă de o rudă apropiată a unui oficial din cadrul Ministerului Sănătății.
Domenti îl acuza pe Usatâi că ar fi avut o înțelegere cu directorul CNAM, Mircea Buga, pentru a face interesele agentului economic care are rude în minister. Acum câteva luni, CNI a constatat că ministrul Sănătății, Andrei Usatâi, s-a aflat în conflict de interese când a emis ordinul de reorganizare a trei instituții medicale: Spitalul Clinic Republican, Institutul de Cardiologie și Institutul de Neurologie și Neurochirurgie. Instituția a cerut Centrului Anticorupție să-i aplice o amendă demnitarului de la 2000 până la 6000 de lei.
CNA nu a anunțat dacă l-a sancționat pe ministru.
Ministrul Sănătății și directorul CNAM, în vizorul CNI
Social
18.07.2013
16:54
2163
Autor: Stela Mihailovici

Prietenii tăi merită să știe ASTA!
Stiri relevante
19.01.2019
12:49
2477
FOTO // Boala rară care i-a desfigurat fața unei fetițe
31.10.2018
18:19
2226
Gestul EMOȚIONANT făcut de o mamă după ce fiul ei s-a născut cu un semn mare pe față. Nu există iubire mai mare
03.10.2018
17:30
2906
Cum să te speli corect pe față ca să ai un ten perfect
19.09.2018
19:30
6628
Semne clare că ai PROBLEME de sănătate. Totul se observă pe fața ta!
17.09.2018
19:02
3042
Drama vieţii lui Codin Maticiuc: „Nu voi avea niciodată o fată ca ea căci ...”
03.09.2018
08:02
279984
Bolile noastre sunt scrise la noi pe față. Iată care sunt ele!
09.08.2018
13:02
2142
Câteva SECRETE de frumusețe care te ajută să rămâi tânără
18.07.2018
18:02
1801
VIDEO // O tânără ia de mână bărbați pe stradă. Reacțiile lor!
15.07.2018
13:01
1501
Foloseşte acest ser facial timp de două săptămâni ca să ai un ten de invidiat!
11.05.2018
08:04
5274
Cele mai BUNE măști și tratamente de înfrumusețare cu CAFEA
03.05.2018
21:01
3621
VIDEO // A împins o maimuță în apă, însă ce a urmat pare rupt din filme
Top stiri
19.05.2024
19:42
117
FOTO // Ziua Europei, sărbătorită la Bălți! Ambasadorul României în R. Moldova, Cristian Leon-Țurcanu: „UE are culoarea păcii și securității. UE are culoarea prosperității și a unui viitor mai bun!”
19.05.2024
19:13
185
Ministrul britanic al Apărării este „foarte îngrijorat” de partneriatul dintre Putin și Xi Jinping: „E o amenințare”
19.05.2024
13:46
830
Scandaul „Răducanu” prinde turații! Procurorul-șef anticorupție, Veronica Dragalin, răspunde acuzațiilor CRJM: „Spre deosebire de cei care tot reformează justiția în R. Moldova de zeci de ani, ridicând salarii cu mult mai mari ca procurorii...”
19.05.2024
12:12
528
GALERIE FOTO // Vizitatorii Festivalului Tradițiilor Românești au țesut, brodat sau sculptat și au ascultat istoria costumelor și meșteșugurilor din toate provinciile istorice românești: Concert grandios astăzi, la închiderea festivalului: Direcția 5
19.05.2024
10:33
629
Matrioșka din cutia chinezească
19.05.2024
19:07
190
VIDEO // Imagini spectaculoase: Un meteorit a luminat cerul în toiul nopții în Spania și Portugalia
Actualitate
Descoperă
Actualitate
FOTO // Ziua Europei, sărbătorită la Bălți! Ambasadorul României în R. Moldova, Cristian Leon-Țurcanu: „UE are culoarea păcii și securității. UE are culoarea prosperității și a unui viitor mai bun!”
Ministrul britanic al Apărării este „foarte îngrijorat” de partneriatul dintre Putin și Xi Jinping: „E o amenințare”
Scandaul „Răducanu” prinde turații! Procurorul-șef anticorupție, Veronica Dragalin, răspunde acuzațiilor CRJM: „Spre deosebire de cei care tot reformează justiția în R. Moldova de zeci de ani, ridicând salarii cu mult mai mari ca procurorii...”
GALERIE FOTO // Vizitatorii Festivalului Tradițiilor Românești au țesut, brodat sau sculptat și au ascultat istoria costumelor și meșteșugurilor din toate provinciile istorice românești: Concert grandios astăzi, la închiderea festivalului: Direcția 5
Punct de vedere NAȚIONAL
Meteo in Moldova