20:03:34 28.04.2024
Stiri

Ministerul Educației CRITICĂ intenția profesorilor de a organiza o GREVĂ generală la sfârșitul acestei luni: „Va afecta elevii înainte de examene”

Social 19.04.2017 10:00 Vizualizări2429 Autor: Ziarul National
Ministerul Educației CRITICĂ intenția profesorilor de a organiza o GREVĂ generală la sfârșitul acestei luni: „Va afecta elevii înainte de examene”


Ministerul Educației recunoaște faptul că profesorii au solicitări salariale legitime, dar afirmă că greva generală anunțată pentru sfârșitul acestei luni va perturba procesul educațional și va afecta elevii înainte de examene.

„Este important ca profesorii să își facă datoria cu respect pentru elevi și părinți. Ministerul Educației este aliatul profesorilor, subliniind totodată că elevii au prioritate. Ministerul Educației recunoaște faptul că așteptările salariale ale profesorilor sunt legitime, fiind principalul avocat al acestor măriri în cadrul echipei guvernamentale, însă, la momentul actual, bugetul nu permite o creștere pe măsura doleanțelor exprimate de sindicat”, se arată într-o declarație a ministerului care acuză sindicatele din domeniu de „instigare” a cadrelor didactice la întreruperea lecțiilor ca să participe la mitinguri în orele de muncă.

Majorarea imediată a salariului cu 50%, așa cum solicită sindicatele, este „o soluție irealizabila pe termen scurt”, indiferent de sprijinul guvernamental pentru acest sector, susțin autoritățile, care amintesc faptul că „orice formă de protest a profesorilor nu trebuie să lezeze interesele elevilor și să nu depășească limitele cadrului legal: conform normelor în vigoare, fiecare pedagog are ca sarcină să organizeze și să desfășoare eficient procesul educațional la disciplina de studiu predată și la nivelul instituției, inclusiv să organizeze și să asigure realizarea optimă a orelor de clasă”.

Ministerul Educației mai susține că promovează reforma actualului sistem de salarizare, cu ajutorul propunerilor experților internaționali, iar noua metodologie de salarizare va pune accent pe dezvoltarea personală și profesională a cadrelor didactice, motivându-le să atingă performanțe pe întreaga durată a activității în pedagogie.

„Orice reformă necesită timp atât pentru implementare la scară națională, cât și pentru a genera rezultatele scontate. Suntem deschiși la o dezbatere transparentă și constructivă în cadrul unor consultări publice și la propuneri privind proiectul metodologiei de salarizare a cadrelor didactice din învățământul general. La începutul lunii mai, Ministerul Educației va organiza dezbateri publice în diferite regiuni ale republicii. Avem încrederea că pedagogii vor manifesta, în acest context, o atitudine responsabilă față de elevi și nu vor întrerupe procesul educațional. Avem respect pentru toți profesorii, dar elevii trebuie să aibă prioritate”, cităm din aceeași declarație.

Menționăm că șefii sindicatelor din domeniul educației au anunțat o grevă generală la sfârșitul lunii aprilie, după ce profesorii au protestat de mai multe ori în fața Guvernului, solicitând majorarea salariilor cu 50%. Guvernul le-a răspuns că nu sunt bani pentru majorări, fapt pentru care în circa 2 600 de instituții de învățământ din întreaga R. Moldova va fi sistată activitatea timp de câteva ore.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md