MĂRINIMÍE// Bunicul care creste singur trei nepoțele
Într-un capăt de uliță, într-un sat uitat de Dumnezeu, la Țeline, județul Sibiu, răsare o casă mică, dărăpănată.
Dacă n-ai vedea sârma plină de rufe puse la uscat, nici n-ai crede că acolo locuiește cineva. În pragul casei, un copil zâmbește unei pisici.
Nicolae Căian are 69 de ani și e o mână de om, cu un suflet mare cât tot satul uitat de lume.
Iar copilul care zâmbește deopotrivă pisicii, unei raze timide de soare și nouă, e Andreea, de cinci ani, cea mai mică dintre cele trei nepoțele pe care bunicul le crește singur.
Fiul lui, tatăl fetelor, a stat o perioadă aici, cu mama lor. Pe care însă a gonit-o, după care a plecat și el, cu o altă femeie, undeva în județul Mureș.
Iar copilele au rămas cu bunicul, și el cu probleme de sănătate, într-o cameră mică, de nici 12 metri pătrați.
Casa stă să se dărâme, nu au nici frigider, nici televizor, doar un radio mic, cu baterii, și-o poveste care topește și cele mai înghețate inimi.
„A fost foarte greu, cu banii ăștia puțini, din pensie, și ca și bărbat a fost greu destul”, oftează bunicul, însă chipul se luminează tot când Andreea se ghemuiește lângă el pe pat și-l ia în brațe.
De trei ani, e și mamă, și tată, și bunic cu normă întreagă. Totul, cu foarte multă dragoste.
„Eu fac mâncare, eu singur spăl, sunt și tată, și mamă pentru copii. Fac cartofi, fasole, câte o găină, ce Dumnezeu să fac. Nu-i ușor și nu a fost ușor, dar niciunul nu le bagă în seamă, trebuie să le ajute cineva, pe asta mică am ținut-o de la doi ani și jumătate, le iubesc foarte mult”, rezumă simplu bunicul o dragoste care învinge sărăcia și toate barierele.
Sursa: sevedetot.ro
Drama găgăuză, a căpiat ChatGPT-ul lui Băluțel sau cine „simte ke aprape primavara...”?
Viceamiral american, despre PLANURILE lui Putin: ,,Pentru Rusia, Ucraina este doar un prim pas din multe altele. Observați șmecheriile pe care le fac și în jurul țărilor baltice, R. MOLDOVA"
Bilanț dezastruos pentru ruși, potrivit oficialilor britanici. Pierderile Rusiei în Ucraina se apropie de jumătate de milion de oameni