Mai mult de jumătate din VENITURILE lunare ale cetățenilor R. Moldova, cheltuite pentru MÂNCARE și ÎNTREȚINERE: Educația, pe ultimul loc
Salariile, prestațiile sociale, dar și remitențele sunt principalele surse de venit pentru cetățenii R. Moldova.
Datele Biroului Național de Statistică arată că, în primul trimestru din anul curent, veniturile disponibile ale populației au fost în medie de 2 353 de lei lunar pe o persoană, o creștere reală de 4,8% față de anul trecut.
Peste 40% din venituri, populația le câștigă din salarii, acestea fiind urmate de prestațiile sociale - 23,9%, dar și de transferurile bănești din afara țării - 17,5%.
Veniturile obținute din activitățile pe cont propriu au constituit 13,2% din veniturile populației, inclusiv 7,9% sunt veniturile din activitatea individuală agricolă, iar 5,3% sunt cele din activitatea individuală non-agricolă.
La oraș, veniturile populaţiei au fost în medie cu 897,5 lei sau de 1,5 ori mai mari comparativ cu veniturile populaţiei din mediul rural. Oamenii de la sat sunt dependenți într-o proporţie mai mare de transferurile din afara țârii, ponderea acestora fiind de 23% față de 12,6% în cazul populației din mediul urban.
Potrivit BNS, cheltuielile medii lunare de consum ale populaţiei în trimestrul întâi din 2018 au constituit în medie pe o persoană 2 330 de lei, fiind în creștere cu 5,9% comparativ cu trimestrul I 2017.
Tradițional, moldovenii cheltuiesc cei mai mulți bani, 43,9%, pentru mâncare. Pentru întreținerea locuinței o persoană a alocat în medie17,9% din cheltuielile totale de consum, iar pentru îmbrăcăminte și încălțăminte – 10,4%.
Celelalte cheltuieli au fost direcționate pentru sănătate – 6,2%, comunicații – 4,6%, transport – 3,8%, dotarea locuinței – 3,4%, învățământ – 0,5% etc.
Casă cu două etaje, construită pe un bloc de locuit din Chișinău: Autoritățile capitalei oferă detalii despre dezmăț
Rectorul Universității din București, Marian Preda, Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova: „Este un titlu academic care mă onorează, dar mă și obligă”
DECIS // Votul prin corespondență, pilotat la scrutinul din toamna anului 2024, pentru cetățenii R. Moldova aflați în SUA și Canada: Opoziția va contesta inițiativa la Curtea Constituțională