01:15:44 29.04.2024
Stiri

VIDEO // Contoarele de apă instalate în casele chișinăuenilor vor fi SCHIMBATE!

Social 20.01.2017 12:53 Vizualizări2036 Autor: Ziarul National
VIDEO // Contoarele de apă instalate în casele chișinăuenilor vor fi SCHIMBATE!


Contoarele de apă pe care le dețin consumatorii din Chișinău vor fi înlocuite cu unele electronice în cadrul unui program municipal anunțat astăzi de primarul capitalei Dorin Chirtoacă.

Datele de pe noile contoare electronice vor putea fi citite de la distanță, inclusiv online, și nu vor mai putea fi manipulate.

Dorin Chirtoacă a declarat, astăzi, într-o conferință de presă, că în prezent sunt înregistrate diferențe de consum al apei în cazul a jumătate din apartamentele din capitală și deseori angajații de la „Apă Canal” nu sunt lăsați să intre și să verifice contoarele. Dacă acestea vor fi schimbate, intervenția angajaților nu va mai fi necesară, evitându-se disconfortul creat locuitorilor capitalei.

Directorul de la „Apă Canal Chișinău”, Veronica Herța, a adăugat faptul că noile contoare sunt dotate cu sisteme antifurt, datele pot fi citite în câteva minute de la distanță, nu pot fi manipulate, arată debite reduse ale consumului de apă și pot alerta responsabilii în cazul unei scurgeri îndelungate a apei într-o locuință.

Veronica Herța a declarat că în municipiu funcționează un proiect-pilot deja de trei ani, trei blocuri fiind dotate sută la sută cu contoare electronice. Aici, diferența dintre datele contorului de la bloc cu cele din contoarele instalate în apartamente nu ajunge nici la un procent.

Pentru a schimba toate contoarele pentru apă din cele peste 260 de mii de apartamente din municipiu vor fi necesare circa opt milioane de euro. În prima fază a proiectului, care vizează 100 de blocuri din capitală, banii vor fi alocați din bugetul „Apă Canal Chișinău”. Restul banilor ar putea veni de la partenerii de dezvoltare.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md