Vezi ce ȚĂRI s-au declarat PREGĂTITE pentru un „război hibrid”
Letonia s-a declarat pregătită pentru un posibil scenariu de „război hibrid”, după ce „a luat în calcul” tot ce s-a întâmplat în Ucraina. Semnale asemănătoare se fac auzite și din Estonia, informează agenția de presă Unian.
„Planurile noastre interne presupun și un asemenea scenariu. Am luat în calcul ceea ce se întâmplă în Ucraina”, a declarat ministrul leton al apărării, Raimonds Vejonis, citat de DW.de.
Potrivit realitatea.net, despre adoptarea unor măsuri corespunzătoare a vorbit și premierul estonian Taavi Roivas. Potrivit lui Roivas, „Estonia și-a planificat cu atenție apărarea”.
De altfel, ambii politicieni consideră că pericolul ca țările lor să fie atacate este redus, în condițiile în care ambele sunt membre ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).
Prin termenul de „război hibrid” sunt calificate acțiuni armate desfășurate de soldați și tehnică militară fără semne de apartenență la trupele unei anumite țări, fiind susținute prin campanii de dezinformare și atacuri în spațiul cibernetic.
Săptămâna trecută, fostul secretar general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat pentru Daily Telegraph că președintele rus Vladimir Putin ar putea decide un asemenea „atac hibrid” asupra uneia dintre republicile baltice, pentru a testa eficiența garanției de sprijin militar din partea Alianței Atlanticului de Nord.
Formațiunea clasată pe poziția a treia la alegerile locale va avea proriul candidat la PREZIDENȚIALE și va susține referendumul privind ADERAREA R. Moldova la UE
Maia Sandu, decorată cu PREMIUL „Robert Blum pentru Democrație 2024”. Șefa statului a decis să DONEZE cei 25 000 de euro oferiți de Primăria Leipzig: „Este o dovadă a rezilienței și determinării cetățenilor R. Moldova în calea spre democrație”
Un avion de transport STRATEGIC al Armatei SUA a adus în R. Moldova echipamente medicale și de apărare. Militarii sosiți vor implementa, alături de omologii moldoveni, tactici pentru asigurarea protecției cetățenilor în cazul situațiilor de urgență