Jens Stoltenberg a reiterat că NATO respectă INTEGRITATEA R. Moldova: „În decembrie va fi INAUGURAT biroul NATO”
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a dat asigurări că Alianța Nord-Atlantică respectă suveranitatea, independenţa şi integritatea R. Moldova, adăugând că NATO va oferi tot suportul ca republica noastră să fie capabilă să combată atacurile cibernetice, iar armata să devină mai puternică. O declarație în acest sens a fost făcută astăzi, în cadrul unei conferințe de presă comune, susținută alături de premierul Pavel Filip.
Potrivit secretarului general, biroul NATO de la Chișinău va fi deschis la începutul lunii decembrie curent.
„Cu plăcere vă anunţ că, la începutul lunii viitoare, doamna secretar general adjunct al NATO, Rose Gottemoeller, va inaugura biroul NATO de la Chişinău. Acest oficiu va fi similar cu birourile noastre de legătură de la Moscova, Kiev sau Tbilisi. Acest birou de legătură va avea doar angajați civili și va ajuta la susținerea dialogului și cooperării dintre NATO și R. Moldova. Acest birou de legătură arată valoarea pe care NATO și R. Moldova o atașează la parteneriatul comun. E binevenit progresul reformelor pe care le-ați făcut și încurajăm Guvernul să continue reformele democratice. Noi înțelegem și respectăm faptul că R. Moldova nu vrea să adere acum la NATO. Este la discreția țării să aleagă ce fel de angajamente de securitate face, dar ne pare bine să continuăm cooperarea noastră. NATO susține o Moldovă stabilă, securizată și neutră”, a declarat Jens Stoltenberg
La rândul său, prim-ministrul Pavel Filip a subliniat că deschiderea biroului NATO la Chişinău va aduce un nou suflu şi va contribui la lansarea noilor proiecte între Alianţă şi R. Moldova. „R. Moldova, chiar dacă este un stat neutru conform Constituției, își dorește o colaborare foarte bună cu Alianța Nord-Atlantică pentru că noi vrem să avem o armată dezvoltată, pentru că noi ne dorim să fim un stat care poate asigura securitatea. În acest sens, eu nu cred că există o cale mai bună decât să înveți de la Alianța Nord-Atlantică. Pentru cei care sunt sceptici, pot doar să spun că neutralitatea nu înseamnă izolare”, a menționat Pavel Filip.
Șeful Executivului a apreciat sprijinul de care beneficiază instituţiile ţării noastre din partea NATO. Astfel, a fost relevat suportul acordat în cadrul Iniţiativei de Consolidare a Capacităţilor de Apărare şi Platformei de Interoperabilitate, precum şi expertiza şi susţinerea substanțială oferită prin intermediul Programului Ştiinţă pentru Pace şi Securitate. În context, Pavel Filip a menționat că a fost elaborată şi aprobată la nivel de Guvern Strategia Națională de Apărare şi Planul de acţiuni privind implementarea acesteia pentru anii 2017-2021. În curs de finalizare este şi Strategia Militară.
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei