22:46:37 28.04.2024
Stiri

Igor Dodon, îndemnat de unii colegi să PĂRĂSEASCĂ șefia partidului

Politică 24.12.2013 13:09 Vizualizări1434 Autor: Galina Munteanu
Igor Dodon, îndemnat de unii colegi să PĂRĂSEASCĂ șefia partidului


Liderii și activiștii mai multor organizații teritoriale ale Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) îi cer liderului formațiunii, Igor Dodon, să-și dea demisia de la șefia partidului, pentru că „ambițiile personale au dus la scindarea partidului”.

„Autoritatea PSRM se asociază cu autoritatea conducătorului, iar dumneavoastră vă înecaţi în scandalurile interminabile, proceduri judiciare, ceea ce duce la scăderea autorităţii partidului. Nu posedaţi calităţi necesare pentru a fi liderul Partidului Socialist care are propria sa istorie, tradiţii democratice şi imaginea unei formaţiuni a oamenilor cumsecade. Partidul, condus de un lider cu o imagine scandaloasă, nu poate să aibă nicio perspectivă politică. Astfel de lucruri nu pot fi tolerate. Domnule Dodon, faceţi un pas curajos, părăsiţi partidul! Acest fapt îi va întoarce autoritatea şi încrederea alegătorilor”, se precizează într-o scrisoare deschisă a unor socialiști către Igor Dodon.

Solicitat de Ziarul NAȚIONAL, secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrâncea, a spus că toate aceste declarații fac parte dintr-o campanie politică de denigrare a partidului. „Formațiunea a început să crească în sondaje și asta îi deranjează pe unii care lucrează în interesele guvernării. Ceea ce fac unii foști membri de partid, pentru că anterior au fost excluși din formațiune pentru declarații care prejudiciază imaginea partidului, nu sunt decât declarații care poartă un caracter politic și de comandă”, a spus Batrâncea.

În Partidul Socialiştilor e linişte şi solidaritate. Niciuna dintre structurile noastre teritoriale nu a înaintat nicio pretenţie conducerii partidului şi nici nu are vreun temei pentru nemulţumiri. Astfel, ceea ce vine din partea cuplului Abramciuc-Crîlov este o banală dezinformare. Atât acest cuplu diversionist, cât şi puţinii dintre acoliţii lor au fost excluşi din partid la congresul din vară, aşa că pretenţiile lor sunt lipsite de sens”, adaugă Batrâncea.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md