GALERIE FOTO // O româncă şi-a făcut, fără să ştie, GARD cu o piatră semipreţioasă. Gardul, mai valoros decât casa!
Construit din piatră semipreţioasă, gardul unei gospodării din localitatea maramureşeană Firiza ar putea ajunge să valoreze mai mult decât gospodăria întreagă. Femeia care a adus piatra dintr-o zonă muntoasă o cunoaşte drept „cremene” şi habar nu avea că ar putea avea vreo valoare, însă specialiştii spun că este vorba despre jasp, o piatră semipreţioasă, folosită la înfrumuseţarea bijuteriilor.
În Firiza - cartier mărginaş al oraşului Baia Mare, există o gospodărie care a dus mult mai departe utilizarea lor. O femeie şi-a construit un gard după un model nou apărut pe piaţă, respectiv două rânduri de plasă de sârmă între care se toarnă piatră spartă. Însă piatra pe care a folosit-o femeia i-a şocat pe cei care au priceput despre ce e vorba, respectiv jasp, scrie Adevărul.ro.
Acasă am găsit-o doar pe mama femeii care a avut ideea să construiască gardul cu această rocă. Nici ea, nici fiica ei, nu ştiau că este piatră semipreţioasă. Fiica ei, stabilită de mulţi ani în Austria, s-a ocupat de renovarea casei în urmă cu doar doi-trei ani.
Atunci s-a gândit că ar fi bine să refacă şi gardul, aşa că şi-a amintit de piatra pe care o cunoşteau ca şi „cremene”, dar şi de locul unde se află. „Piatra au adus-o de pe Valea Romană. E cremene. Nu ştiu să aibă vreo valoare. Au adus-o din pădure. E un loc la care îi zice Izvorul de cremene. Aici, pe vale, este cremene de culoare albă. Şi aici este destulă, dar ei au adus-o de acolo. Aici mai avem în curte o bucată mare, au pus-o acolo, că e frumoasă”, povesteşte Irina Berinţan, arătând înspre o bucată mare de piatră aşezată în mijlocul curţii.
Băimăreanul Ionică Pop, un topograf pasionat de munte, spune că în zonele vulcanice se găsesc, în general aceste pietre semipreţioase şi că nu e singurul loc unde se pot întâlni.
„Şi eu am văzut gardul şi am rămas şocat. Însă pietrele au valoare după ce sunt prelucrate, şlefuite”, a menţionat el. „Jaspul e o piatră semipreţioasă, un silicat şi are nuanţe de maro, roşcat, ocru. În general, e întâlnit în zonele vulcanice. Şi pe la Băiţa mai este, dar şi la Firiza”, a mai explicat el. De asemenea, el a mai menţionat că în zonă se mai găsesc granaţi.
DOC // Lista celor 21 de judecători care pleacă de la Curtea de Apel Chișinău înaintea evaluării externe: CSM le-a aprobat cererile de demisie și a anunțat concurs pentru suplinirea a 17 fotolii de magistrat la aceeași instanță
VIDEO // Tot Andrușul de Sus face SPORT grație unui proiect implementat de A.S.I.C.S.Teren de fitness este frecventat și de PENSIONARI: „Vin aici cu toate vecinele în toată seara și facem exerciții”
R. Moldova, în prima semifinală a concursului Eurovision: Unde vom putea urmări astăzi evoluția Nataliei Barbu