Stiri
Restaurantul „Golden Nica”, care a nimerit în atenția opiniei publice grație faptului că aici, în decurs de două săptămâni, au avut loc intoxicații în masă a invitaților la trei petreceri, pare să aibă mari probleme privind respectarea condițiilor sanitare.
Patronii restaurantului respectiv nu doar au ignorat decizia Centrului de Sănătate Publică de a nu mai organiza petreceri după incidentul din 31 august curent, dar nici nu se îngrijesc să transporte gunoiul acumulat.
Au pus lacăte la toate porțile, nu răspund la telefoane și au îngrădit accesul spre restaurantul unde s-au intoxicat peste 60 de oameni. Cele trei porți care duc spre intrarea în sala de nunți „Golden Nica” din sectorul Poșta Veche al capitalei au fost zăvorâte astăzi de către agentul economic. Administrația nu a lăsat nicio posibilitate de a contacta cu managerii de la sală. La numărul de telefon afișat pe bannerul de lângă intrare nu ne-a răspuns nimeni, iar sonerie nici nu există.
Lângă sala de banchete am găsit o familie tânără din Strășeni, care a venit „să vadă ce reprezintă restaurantul”. Tinerii au nuntă în luna mai și își caută un local unde să petreacă. Cei doi, împreună cu părinții, au așteptat minute în șir să iasă cineva de la sală să vorbească cu ei. „Nu am știut că despre acest restaurant este vorba. Doamne ferește, haidem acasă mai repede”, a exclamat soacra mare.
Angajații unei firme cu sediul lângă restaurantul cu pricina spun că au văzut oameni de dimineață în restaurant, dar că „stau închiși” înăuntru. „Veniți deseară, ei de obicei lucrează mai mult seara, atunci ei au nunți”, ne spune un bărbat. Nici acesta nu știa că la „vecini” s-au intoxicat petrecăreții care au sărbătorit la acest sfârșit de săptămână.„Eu am lucrat în weekend, am auzit muzică la ei, au făcut nuntă oamenii, tot normal acolo”, ne asigură angajatul firmei din vecinătatea restaurantului.
Amintim că un bărbat a murit ieri-seara, după ce s-a intoxicat cu bucate consumate la o nuntă, petrecută sâmbăta trecută la „Golden Nica”. După nunta cu pricina, alte 27 de persoane au ajuns la spital. Cu doar o săptămână înainte, alte aproape 50 de persoane s-au intoxicat după ce au sărbătorit în același restaurant.
Tatiana Scutaru
GALERIE FOTO // „Faimosul” restaurant „Golden Nica” – focar de infecție
Important
09.09.2013
14:15
8861
Autor: Ziarul National

Prietenii tăi merită să știe ASTA!
Stiri relevante
04.10.2017
08:01
3064
FOTO // Aici locuieşte prima-doamnă a Cataloniei. Sunt oameni simpli şi decenţi…
24.06.2017
13:05
3762
Captură RECORD // O rețea de contrabandă a fost dezmembrată
17.12.2014
16:25
3693
OPERAȚIUNE // O „armată” de jandarmi efectuează percheziţii la persoane suspectate de trafic cu ţigări din R. Moldova
14.02.2014
10:34
3612
FOTO // Nume nou și oferte avantajoase la restaurantul „ucigaș”!
04.11.2013
11:49
2931
Soția bărbatului decedat după cazul „Golden Nica” cere despăgubiri de peste 1,5 milioane de lei
01.11.2013
11:09
2980
Ping Pong cu ACUZAȚII! Află soarta dosarului privind sistarea activității restaurantului „Golden Nica”
23.09.2013
14:53
2579
Încă o persoană are statut de învinuit în dosarul „Golden Nica”
20.09.2013
13:48
2802
„Golden Nica” a rămas fără licență: 72 de persoane infestate cu Salmonella
16.09.2013
13:42
2922
CONFIRMAT // 26 de persoane infestate cu Salmonella la restaurantul „Golden Nica”
11.09.2013
12:58
2310
Directorul restaurantului „Golden Nica”, reţinut de procurori
10.09.2013
17:45
11346
Ministerul Sănătății solicită pedeapsă pentru vinovatul în cazul intoxicațiilor de la „Golden Nica”
10.09.2013
14:43
3626
Numărul persoanelor internate în spital după ce s-au intoxicat la nuntă a crescut la 61
Top stiri
20.09.2024
17:06
1906
DOC // Se caută angajați pentru salarii între 14 000 și 50 000 de lei lunar: Locurile vacante de muncă pentru care angajatorii din R. Moldova oferă cele mai mari retribuții
20.09.2024
16:44
386
TEATRU // Festivalul visătoarelor, la Iași. Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași a găzduit prima ediție a Festivalului de regie feminină „Cătălina Buzoianu”
20.09.2024
16:34
578
Scriitorii interziși în Transnistria vor merge din nou la Tighina, de această dată însoțiți de Oleg Serebrian, vicepremierul responsabil de Reintegrare: Tiraspolul, somat să se abțină de la acțiuni provocatoare
20.09.2024
15:59
440
„Inima Nistrului”, un nou traseu de ciclism și drumeție lansat în R. Moldova: În cât timp pot fi parcurși cei 42 km
20.09.2024
13:28
525
Consiliul Europei, îngrijorat de un amestec al Rusiei în viitoarele alegeri din Republica Moldova
20.09.2024
13:12
673
Călătorii gratuite în transportul public sau concediu parțial plătit pentru îngrijirea copilului: Mai multe garanții sociale pentru militarii din R. Moldova, votate în prima lectură de către Parlament
20.09.2024
12:51
495
Primari din R. Moldova, România și Ucraina, reuniți la Forumul Orașelor Înfrățite, desfășurat la Iași: Oportunități de finanțare nerambursabilă
20.09.2024
12:43
440
Canada va acorda R. Moldova un suport bugetar în valoare de 88 de milioane de dolari
Actualitate
Parteneri
Descoperă
Actualitate
DOC // Se caută angajați pentru salarii între 14 000 și 50 000 de lei lunar: Locurile vacante de muncă pentru care angajatorii din R. Moldova oferă cele mai mari retribuții
TEATRU // Festivalul visătoarelor, la Iași. Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași a găzduit prima ediție a Festivalului de regie feminină „Cătălina Buzoianu”
Scriitorii interziși în Transnistria vor merge din nou la Tighina, de această dată însoțiți de Oleg Serebrian, vicepremierul responsabil de Reintegrare: Tiraspolul, somat să se abțină de la acțiuni provocatoare
„Inima Nistrului”, un nou traseu de ciclism și drumeție lansat în R. Moldova: În cât timp pot fi parcurși cei 42 km
Punct de vedere NAȚIONAL
Meteo in Moldova