EXPLICAȚIA lui Formuzal vizavi de ÎNTÂLNIREA SECRETĂ cu Garbuz și Markel
Bașcanul Găgăuziei Mihail Formuzal nu a negat faptul că s-a întâlnit pe 5 iunie la Bălți cu episcopul Markel și cu președintele partidului „Patrioții Moldovei”, Mihail Garbuz, dar a evitat să dea detalii privind scopul întrunirii.
„Eu mă întâlnesc zilnic cu peste o sută de persoane și această întrevedere nu a fost mai deosebită. Important este că în orice discuție promovez valorile statalității și suveranitatea statului”, a răspuns scurt Formuzal, motivând că nu poate vorbi mai mult, fiindcă se află pe câmp, la o întâlnire cu fermierii din Autonomie.
Mihail Garbuz a confirmat pentru Ziarul NAȚIONAL că la Bălți au fost discutate și chestiuni politice, dar a negat faptul că ar pregăti acțiuni de destabilizare a situației în sudul și nordul republicii. „Anumite lucruri o să iasă la iveală în timpul apropiat și la momentul potrivit. Poate chiar și mâine o să iasă la tv”, a precizat Garbuz.
Episcopul de Bălți și Fălești Markel a refuzat să comenteze situația.
Potrivit portalului de știri deschide.md, cei trei intenționează să organizeze mai multe acțiuni de tensionare a situației în sudul și nordul republicii pentru a fi formate două enclave separatiste: „Republica Populară Găgăuzia” și „Republica Moldovenească de Nord”.
„Pobeda” lui Șor NU poate avea fracțiune în Parlamentul R. Moldova: Conducerea Parlamentului face referire la decizia Curții Constituționale
Parlamentul a acceptat cererea de demisie a Tatianei Răducanu din comisiile de evaluare externă a judecătorilor și procurilor
DECLARAȚIE // „Compania ROMGAZ va obține toate licențele necesare și va putea aduce în R. Moldova gaze naturale, conform standardelor europene”