Stiri
Descoperire BIZARĂ făcută recent de astronomi la marginea sistemului nostru solar, dincolo de Neptun! Dacă se dovedeşte a fi reală, va schimba tot ce ştim
Știri
21.05.2018
07:30
1484
Autor: Ziarul National
Astronomii au tot mai multe dovezi care susţin teoria că o a noua planetă se găseşte în sistemul nostru solar. Nu, nu este vorba despre Pluto. Într-o lucrare publicată recent, o echipă de cercetători a anunţat că un obiect aflat dincolo de planeta Neptun se mişcă într-un mod care sugerează faptul că orbitează în jurul a ceva mult mai mare, cel mai probabil o planetă.
Obiectul spaţial, numit 2015 BP519, ar putea orbita în jurul unei planete cu o masă de 10 ori mai mare decât cea a Pământului. O a noua planetă este căutată de astronomi de la începutul anului 2016, când au fost detectate alte obiecte spaţiale cu orbite ciudate, care par să fie influenţate de o planetă de mari dimensiuni. „Ar fi o descoperire de o importanţă ştiinţifică fără pereche”, a declarat Gregory Laughlin, un astronom de la Universitatea Yale.
Planetele cunoscute orbitează în jurul Soarelui în acelaşi unghi, datorită atracţiei gravitaţionale a stelei. Însă obiectul misterios 2015 BP519 orbitează într-un unghi diferit şi a fost descoperit, în cadrul proiectului The Dark Energy Survey, după ce a fost studiat un alt plan decât cel în care se află planetele. The Dark Energy Survey studiază modul în care se extinde universul.

Potrivit estimărilor cercetătorilor, a noua planetă de la Soare ar avea nevoie de 10.000 - 20.000 de ani pentru a face o orbită completă în jurul astrului.
Prietenii tăi merită să știe ASTA!
Stiri relevante
26.04.2024
19:50
967
VIDEO // Accident groaznic la Căușeni: Cel puțin o persoană a decedat, iar altele au fost transportate în stare gravă la spital. O mașină distrusă și un autocar răsturnat
26.04.2024
17:11
1867
Casă cu două etaje, construită pe un bloc de locuit din Chișinău: Autoritățile capitalei oferă detalii despre dezmăț
26.04.2024
16:29
539
Rectorul Universității din București, Marian Preda, Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova: „Este un titlu academic care mă onorează, dar mă și obligă”
26.04.2024
15:40
498
DECIS // Votul prin corespondență, pilotat la scrutinul din toamna anului 2024, pentru cetățenii R. Moldova aflați în SUA și Canada: Opoziția va contesta inițiativa la Curtea Constituțională
26.04.2024
15:23
805
VIDEO // O femeie de la Cahul, reținută după ce a comandat asasinarea fostului soț: A cumpărat substanța cu care urma să fie otrăvit bărbatul și i-a promis 20 000 de euro unui killer, care s-a dovedit a fi un agent sub acoperire
26.04.2024
14:46
738
VIDEO // Moment emoționant în Parlament, cu ocazia Zilei Drapelului: „Străine pofte ne-au răpit/ Când via dulce, când ogorul,/ Dar nimeni nu a izbutit/ Din piept să smulgă Tricolorul”, au recitat copiii de la Geamăna
26.04.2024
14:18
861
Posturile „TV-Găgăuzia” și „ATV”, sancționate de CA cu 100 000 de lei pentru răspândirea dezinformării, separatismului și discursului de ură: CSI, „cea mai mare piață” sau „republica găgăuză”
26.04.2024
13:48
1771
Ieftinire și nu prea. Cât vor plăti cetățenii R. Moldova pentru gazele naturale, după ce ANRE va aproba noile tarife propuse de „Moldovagaz”
26.04.2024
13:26
553
DRRM // A II-a ediție a Festivalului Tradițiilor Românești, în perioada 17 - 19 mai, la Chișinău: Expoziții, ateliere de meșteșug, dansuri populare, muzică tradițională și concerte ale unor trupe consacrate, cu intrare liberă la Grădina Botanică
26.04.2024
13:19
1533
Operațiune comună între organele de drept din R. Moldova și România, în dosarul S.A. „Mioara” de la Bălți, de pe urma căruia statul a fost păgubit cu 80 de MILIOANE de lei
Top stiri
26.04.2024
19:50
962
VIDEO // Accident groaznic la Căușeni: Cel puțin o persoană a decedat, iar altele au fost transportate în stare gravă la spital. O mașină distrusă și un autocar răsturnat
26.04.2024
17:11
1857
Casă cu două etaje, construită pe un bloc de locuit din Chișinău: Autoritățile capitalei oferă detalii despre dezmăț
26.04.2024
16:29
536
Rectorul Universității din București, Marian Preda, Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova: „Este un titlu academic care mă onorează, dar mă și obligă”
26.04.2024
15:40
497
DECIS // Votul prin corespondență, pilotat la scrutinul din toamna anului 2024, pentru cetățenii R. Moldova aflați în SUA și Canada: Opoziția va contesta inițiativa la Curtea Constituțională
26.04.2024
15:23
802
VIDEO // O femeie de la Cahul, reținută după ce a comandat asasinarea fostului soț: A cumpărat substanța cu care urma să fie otrăvit bărbatul și i-a promis 20 000 de euro unui killer, care s-a dovedit a fi un agent sub acoperire
26.04.2024
14:46
728
VIDEO // Moment emoționant în Parlament, cu ocazia Zilei Drapelului: „Străine pofte ne-au răpit/ Când via dulce, când ogorul,/ Dar nimeni nu a izbutit/ Din piept să smulgă Tricolorul”, au recitat copiii de la Geamăna
Actualitate
Descoperă
Actualitate
VIDEO // Accident groaznic la Căușeni: Cel puțin o persoană a decedat, iar altele au fost transportate în stare gravă la spital. O mașină distrusă și un autocar răsturnat
Casă cu două etaje, construită pe un bloc de locuit din Chișinău: Autoritățile capitalei oferă detalii despre dezmăț
Rectorul Universității din București, Marian Preda, Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova: „Este un titlu academic care mă onorează, dar mă și obligă”
DECIS // Votul prin corespondență, pilotat la scrutinul din toamna anului 2024, pentru cetățenii R. Moldova aflați în SUA și Canada: Opoziția va contesta inițiativa la Curtea Constituțională
Punct de vedere NAȚIONAL
Meteo in Moldova