23:14:36 18.05.2024
Stiri

EDUCAȚIE // Idealizarea este un pericol în relația părinte-copil

Social 10.12.2016 17:02 Vizualizări1598 Autor: Ziarul National
EDUCAȚIE // Idealizarea este un pericol în relația părinte-copil Sursa: totuldespremame.ro


Am observat că există în unele familii un pericol deghizat în cuvinte frumoase. Este ceea ce am identificat în şedinţele de terapie, şi nu doar, ca fiind pericolul idealizării. Copilul meu este cel mai deştept sau mama mea e cea mai bună, sunt câteva dintre frazele care îmi semnalează că acolo ceva nu e în regulă. Si nu pentru că îmi place să mă afişez drept scepticul de gardă, dar am trăit chiar eu această decuplare de realitate.

Recunosc că sunt unul dintre copiii care şi-au idealizat părinţii. Erau cei mai buni părinţi din lume, iar copilăria mea a fost ideală. Nu s-a întâmplat nimic rău. Ce e rău în asta? Nimic rău în afară de faptul că semnalează lipsa unei relaţii personale. Pentru că nu există familie ideală. Iar idealizarea vine când există o suferinţă sau o lipsă pe care vrei să o ascunzi. Iar când iese la suprafaţă, poate fi greu de gestionat. Pentru că e greu să accepţi realitatea. Idealizarea este o protecţie şi o proiecţie.

Idealizarea este semnul unui blocaj interior

Idealizarea presupune un orizont nedeterminat al aşteptărilor neîmplinite. Şi aici fac referire la aşteptările relaţionale. Tocmai acest nedeterminat face să existe un fel de speranţă stranie. Este o proiectare într-un trecut care devine prezent şi care atrage tocmai prin această amânare perpetuă a experienţei unice de a fi în relaţie. Asta cred eu că este pericolul idealizării.

Este ca şi cum ai fi agăţat de o imagine care continuă să apară în culorile cele mai vii şi ireale. E un blocaj în trecut. Un trecut pe care l-ai fi vrut să fie altfel şi pe care nu-l poţi accepta, cel puţin conştient. Iar un blocaj poate fi salvator atunci când eşti copil şi lipsit de protecţie. Idealizarea este un proces interior prin care reuşeşti să scapi momentan de durerea faptului ca nu ai fost văzut, auzit, mângâiat, acceptat și prin care te proiectezi într-o fantasmă.

Idealizarea este semnul că lipsește o relație personală

Zilele trecute, îi povesteam unei prietene ce am descoperit citind literatură de specialitate despre teoria atașamentului. Îi spuneam că idealizarea este semnul unui atașament nesigur și că-l poate ajuta pe copil să accepte durerea pricinuită de o relație părinte-copil nefuncțională.

A fost foarte surprinsă să afle acest lucru, având în vedere că amintirile ce pot fi accesate, legate de părinții ei, sunt majoritatea pozitive. Dar a fost curioasă să afle dacă asta e și părerea copilului ei despre ea. Așa că m-a întrebat dacă este un exercițiu prin care să aflăm asta. I-am spus că e simplu. Trebuie să o roage să-i descrie relația pe care o are cu ea în cinci adjective. Zis și făcut.

Copilul a răspuns: ești o mamă inteligentă, frumoasă, atentă etc. Pe scurt, ești cea mai bună mamă din lume. Asta, după ce în urmă cu câteva ore, au tras o ceartă zdravănă pe tema lecțiilor de la școală. Ca prin minune, mama mai puțin bună dispăruse undeva în cotloanele inimii. Prietena mea a fost surprinsă de cele auzite. Reacția ei a fost simpatică: Hai, mă, nu se poate. Sigur e și ceva rău… Dar, nu a fost. Totul era perfect. Iar prietena mea știa că e doar o proiecție.

Sursa: totuldespremame.ro


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
17.05.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anatomia unui scanda...

13.05.2024 09:16 Nicolae Negru Nicolae Negru // Să nu râdem de Maria...

10.05.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Contopirea „Zilei Vi...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md