07:18:55 26.04.2024
Stiri

Ea ar putea fi prima femeie preşedinte în România. Avertismentul lui Băsescu pentru Iohannis

Știri 27.03.2017 18:30 Vizualizări775 Autor: Ziarul National


Ea ar putea fi prima femeie preşedinte în România. Avertismentul lui Băsescu pentru Iohannis sursa: google.ro

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat că şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi ar fi o variantă competitivă pentru Klaus Iohannis, la alegerile prezidenţiale din anul 2019, afirmând că nici un partid politic nu are un candidat care ar putea câştiga cursa pentru Cotroceni.

„Dacă deja este trecută în categoria politicienilor de viitor înseamnă că cei de la Le monde au făcut o analiză consistentă a atitudinilor dânsei şi au înţeles că are abordări de om politic nu de procuror. (…) Pentru funcţia pe care o îndeplineşte este un semnal foarte prost, pentru că arată că aşa se vede (…) Este clar că este un politician de viitor doamna Kovesi, cu condiţia să nu se constate încălcări ale legii în activitatea dânsei”, a declarat Traian Băsescu, la B1 TV, solicitat să comenteze un articol publicat de Le Monde, în care Laura Codruţa Kovesi apare într-un top pe locul patru drept „un lider politic, un lider al viitorului UE”.

Traian Băsescu a afirmat că Laura Codruţa Kovesi ar fi o variantă competitivă pentru Klaus Iohannis, la alegerile prezidenţiale din anul 2019.

„Poate fi de ce nu? Oricine se înscrie într-o cursă are şansa lui. Acum îmi este greu să evaluez cum va fi, în 2019, bătălia pentru preşedinţie. Este clar, însă, în acest moment că în afară de Iohannis nu există nici un alt competitor. Uitaţi-vă în toate partidele şi spuneţi-mi dacă este vreun politician care să aibă dimensiunea care să îi dea şanse să câştige. Doamna Kovesi ar fi o variantă competitivă pentru Iohannis”, a spus Traian Băsescu, întrebat dacă Kovesi ar putea fi interesată în anul 2019 să candideze la preşedinţie.

Băsescu a precizat că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, nu ar avea nicio şansă să câştige bătălia pentru Cotroceni, în anul 2019.

„PSD nu are candidat, ca de obicei, după Adrian Năstase care a fost ultima dată când au avut un candidat solid. Este târziu. Oameni politici care să poată câştiga preşedinţia nu se nasc într-un an. Nu pot fi construiţi într-un an. Pe când doamna Kovesi are o continuitate în funcţie”, a mai spus liderul PMP.

Întrebat dacă ar vedea-o pe Laura Codruţa Kovesi într-o structură europeană, Băsescu a răspuns că şefa DNA „vorbeşte numai limba maternă şi nu ai cum să faci carieră în UE nevorbind măcar o limbă străină”.

Băsescu a mai spus că ar vedea-o pe şefa DNA ocupând o funcţie în procuratură, afirmând că „nu a fost născută să fie numai şefă”.

„Îi ajung şi ei anii de conducere să se mai odihnească. Oricum revocată sau nu, mai are un an şi jumătate şi îşi termină mandatul. Nu cred că a fost născută să fie numai şefă”, a răspuns Băsescu, întrebat dacă actuala şefă a DNA va fi un procuror simplu sau va conduce un parchet.

Cât priveşte revocarea Laurei Codruţa Kovesi, liderul PMP a spus că preşedintele Iohannis „nu are scăpare”.

„Eu oricum aş considera raportul Ministerului Justiţiei facultativ pentru că mă obligă Constituţia la reacţie. (…) Preşedintele are o mare problemă care decurge din articolul 80 indiferent ce raport face Toader. Din decizia CCR constatăm că preşedintele nu are scăpare. Nu se poate ascunde sub preş. Nu zice nici ministrul Justiţiei, nici altcineva. În Constituţie scrie preşedintele.

Eu oricum aş considera raportul Ministerului Justiţiei facultativ pentru că mă obligă Constituţia la reacţie”, a spus Traian Băsescu.

Acesta a mai spus că menţinerea şefei DNA la conducerea instituţiei, după decizia CCR în cazul OUG 13, creează un precedent.

„În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă Constituţia preşedintele României poate fi suspendat, este articolul 95. (…) Ce facem de la preşedinte în jos? Băgăm gunoiul sub preş? Care este precedentul pe care îl creăm? Dacă ţinem la statul acesta trebuie să înţelegem că nu numele sunt importante, ci instituţiile. Eu fac abstracţie în abordarea mea de numele Augustin Lazăr sau Laura Kodruţa Kovesi.(…) Nu aş fi tolerat aşa ceva”, a mai spus Traian Băsescu.

Sursa: gandul.info


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md