DONAȚIE // 300 de mii de dolari de la SUA pentru R. Moldova
Echipamente și materiale medicale în valoare de 300 de mii de dolari SUA au fost donate R. Moldova, la ceremonia de închidere a exercițiului „Falcon Medic”, în cadrul căruia militarii din R. Moldova au fost instruiți de reprezentanți ai Gărzii Naționale a Carolinei de Nord, SUA.
„Statele Unite sunt și în continuare angajate să ajute Moldova să-și întărească capacitățile medicale militare. Exercițiul Falcon Medic și donația de materiale și echipamente medicale sunt doar două exemple de impact pozitiv al parteneriatului militar SUA-Moldova, o relație care durează de mai mult de 20 de ani”, a declarat Julie Stufft, șef adjunct al Misiunii, Ambasada SUA, la ceremonia de închidere a exercițiului care a durat două săptămâni și s-a desfășurat în R. Moldova.
În timpul exercițiului medical Falcon Medic, 20 de militari americani din detașamentul medical din cadrul Comandamentului 60 al Trupelor Gărzii Naționale a Carolinei de Nord au instruit omologii lor moldoveni cu privire la procedurile medicale necesare pe timp de criză.
Exercițiul a culminat cu prezentarea donației de echipamente și materiale medicale, care a fost posibilă datorită efortului comun al Programului de Prevenire HIV/AIDS al Departamentului Apărării al SUA și organizației neguvernamentale americane Project C.U.R.E.
Rectorul Universității din București, Marian Preda, Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova: „Este un titlu academic care mă onorează, dar mă și obligă”
DECIS // Votul prin corespondență, pilotat la scrutinul din toamna anului 2024, pentru cetățenii R. Moldova aflați în SUA și Canada: Opoziția va contesta inițiativa la Curtea Constituțională
VIDEO // O femeie de la Cahul, reținută după ce a comandat asasinarea fostului soț: A cumpărat substanța cu care urma să fie otrăvit bărbatul și i-a promis 20 000 de euro unui killer, care s-a dovedit a fi un agent sub acoperire