Doi bărbați din CHIȘINĂU au încercat să-și TAIE VENELE
Doi bărbați din municipiul Chișinău au încercat să-și pună capăt zilelor ieri. Potrivit medicilor de la Urgență, ambii au ales aceeași modalitate: să-și taie venele.
Primul caz a avut loc în jurul orei 20.00, într-un apartament de pe strada Piața Unirii. Un bărbat de 35 de ani a încercat să-și ia viața cu ajutorul unui cuțit. Acesta și-a făcut mai multe plăgi pe antebrațul stâng. Medicii i-au acordat primele îngrijiri medicale, apoi l-au transportat la spital. Bărbatul a fost operat la mână.
În cel de-al doilea caz, un tânăr de 22 de ani, locuitor al sectorului Botanica, și-a făcut mai multe răni pe antebraț, în speranța că va pierde sânge și va muri. Medicii au fost chemați după miezul nopții. Și acesta a fost operat la mână.
Potrivit medicilor de la Spitalul de Urgență, de la începutul acestui an au fost înregistrate 35 de tentative de suicid.
Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, acuză Zelenski
Au fost dezvăluite cele mai folosite coduri PIN. Care sunt combinațiile nesigure
Cum să alegi roșiile care au gust când cumperi din piață sau din magazine. ,,Sunt foarte gustoase, zemoase și dulci, clar merită"