DOC // Un senator din România i-a scris lui John Kerry despre „declarațiile nefericite” ale Ambasadorului american la Chișinău: „Reprezintă un amestec în alegerile prezidențiale din R. Moldova”
Senatorul din România, Viorel Badea, i-a expediat o scrisoare secretarului de stat din SUA, John Kerry, în care se referă la „declarațiile nefericite” ale Ambasadorului american la Chișinău, James D. Pettit, care a declarat recent într-un interviu că „Moldova nu este România” și că încercarea R. Moldova de a se integra în UE prin România nu ar fi „o alegere practică”.
Potrivit senatorului, declarațiile diplomatului american „au stârnit controverse între România și R. Moldova”, încălcând practicile diplomatice, și dacă Departamentul de Stat al SUA va lăsa aceste declarații fără reacție, ar însemna că James D. Pettit „a exprimat poziția SUA”.
Viorel Badea afirmă că Ambasadorul american la Chișinău „și-a permis să dea lecții de istorie” și nu despre istoria SUA, ci despre cea a României, să facă aprecieri despre identitatea națională și limba vorbită în România și R. Moldova, „fapt care este total neportivit, chiar și pentru ambasadorul unei mari puteri, și poate fi interpretat ca discriminare și ofensă”.
Tot în scrisoarea adresată lui John Kerry, senatorul Viorel Badea afirmă că declarațiile Excelenței Sale James Pettit reprezintă un amestec în alegerile pentru funcția de președinte al R. Moldova, care vor avea loc în această toamnă, și ar conveni unui candidat prorus la acest fotoliu, care pledează pentru integrarea R. Moldova în Uniunea Euroasiatică.
Putin va defila la parada de 9 mai alături de INCULPATA Evghenia Guțul. Bașcana lui Șor a ajuns la Moscova și se pregătește de o nouă întrevedere cu liderul de la Kremlin
Veteran al celui de-al Doilea Război Mondial în vârstă de 100 de ani, vizitat de premierul Dorin Recean: ,,Datoria noastră este să păstrăm pacea pentru care bunicii și străbunicii noștri au luptat",
TOPUL universităților din România, făcut public de Ministerul Educației de la București