10:29:55 02.05.2024
Stiri

DECIS // Emisiunile propagandistice din exterior ar putea fi INTERZISE pe teritoriul R. Moldova

Politică 06.12.2017 10:40 Vizualizări1957 Autor: Ziarul National
DECIS // Emisiunile propagandistice din exterior ar putea fi INTERZISE pe teritoriul R. Moldova
Poză simbol


Pe ordinea de zi a ședinței Parlamentului R. Moldova din această săptămână va fi introdus spre aprobare proiectul de lege privind modificarea Codului audiovizualului, prin care se propune un mecanism de asigurare a securității informaționale a statului. Un anunț în acest sens a fost făcut de Partidul Democrat.

„Inițiativa este semnată de deputații PD și Partidului Popular European din Moldova, având ca scop securizarea spațiului informațional, prin limitarea difuzării și retransmisiei pe teritoriul R. Moldova a emisiunilor informațional-analitice, politice, militare, din state care nu au ratificat Convenția europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră”, se arată în comunicatul democraților

Potrivit sursei citate, proiectul are drept obiectiv lupta cu propaganda și manipularea din exteriorul țării, care poate aduce grave prejudicii securității informaționale a statului și cetățenilor săi.

„Precizăm faptul că această inițiativă se referă strict la limitări ce țin de emisiunile informativ-analitice și nu va afecta în nici un fel retransmiterea pe teritoriul R. Moldova a programelor de divertisment sau a altor tipuri de programe ale posturilor de televiziune din afara țării care nu au ratificat Convenția europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră”, au mai adăugat reprezentanții PD.

De menționat că președintele Igor Dodon și fracțiunea Partidului Socialiștilor din R. Moldova sunt împotriva adoptării acestui proiect de lege. Șeful statului i-a promis președintelui Rusiei, Vladimir Putin, că nu va promulga nicio lege „împotriva Moldovei”, adoptată la Chișinău.


Stiri relevante

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md