CURIOS // Câți bani de la bugetul R. Moldova a „mâncat” Găgăuzia prorusă în ultimii cinci ani
Bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah, a prezentat, ieri, bilanțul activității sale pentru anul 2017, lăudându-se cu „câte două-trei” proiecte realizate în fiecare localitate din regiune pe parcursul anului trecut.
Potrivit Irinei Vlah, bugetul autonomiei a crescut cu 24%, iar peste 100 de milioane de lei au fost direcționate către proiecte investiționale destinate îmbunătățirii infrastructurii din UTA Găgăuzia.
„Economia Găgăuziei a trecut la alt nivel”, a spus Vlah, care a ținut să mulțumească „în primul rând partenerilor din Federația Rusă”, apoi celor din Turcia „datorită cărora Găgăuzia a devenit un șantier”, dar și celor din Turkmenistan, fără să amintească despre proiectele majore implementate de Uniunea Europeană în regiune și proiectele românești realizate în Găgăuzia.
Deși solicită autorităților de la Chișinău să acorde „un nivel special de administrare” și o autonomie mai largă, inclusiv cu instituții de drept care să se supună Comratului, și nu se ascunde în a-și afișa deschis simpatiile față de Rusia, sfidând guvernările R. Moldova, UTA Găgăuzia este una dintre regiunile „răsfățate” ale bugetului de stat.
Datele oficiale ale Ministerului Finanțelor, oferite Ziarului NAȚIONAL, arată că, pe parcursul anilor 2012 - 2017, UTA Găgăuzia a primit transferuri totale de la bugetul de stat al R. Moldova de circa 1,705 miliarde de lei, în condițiile în care încasările la același buget de stat au fost de 121,49 de milioane de lei.
Menționăm că cei 173 de mii de locuitori ai UTA Găgăuzia au primit de la bugetul de stat în anul trecut aproape 390 de milioane de lei.
Pentru comparație, populația din raionul Orhei, mai mică cu circa 40 de mii de oameni, a primit de la bugetul de stat în 2017 cu aproape 100 de milioane de lei mai puțin - circa 280 de milioane de lei.
Casă cu două etaje, construită pe un bloc de locuit din Chișinău: Autoritățile capitalei oferă detalii despre dezmăț
Rectorul Universității din București, Marian Preda, Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova: „Este un titlu academic care mă onorează, dar mă și obligă”
DECIS // Votul prin corespondență, pilotat la scrutinul din toamna anului 2024, pentru cetățenii R. Moldova aflați în SUA și Canada: Opoziția va contesta inițiativa la Curtea Constituțională