CONTRABANDĂ cu țigări! Șoferul a SĂRIT din mers din mașină pentru a scăpa de polițiști
Polițiștii din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Iași au confiscat 5 625 de pachete de țigări marca „Plugarul” cu timbre de acciz ale R. Moldova care au fost introduse în țară prin contrabandă.
Polițiștii au oprit o mașină în localitatea Cristești din judetul Iași, având informații că șoferul este implicat în trafic cu țigarete. Conducatorul auto nu a oprit la semnale, iar după aproximativ 300 de metri, a încetinit mașina și a sărit din mers fugind în vegetația de pe rambleul căii ferate.
Autoturismul s-a oprit peste 20 de metri într-un parapet de pe marginea carosabilului. În mașină au fost găsite mai multe colete voluminoase cu 112 500 de țigări.
Șoferul fugar a fost identificat ulterior și s-a dovedit a fi un bărbat de 28 de ani, domiciliat în județul Iași.
Țigările în valoare de aproximativ cinci mii de euro și mașina suspectului au fost confiscate, iar bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru contrabandă.
Cercetările continuă pentru a stabili întreaga arie infracțională și pentru a identifica toate persoanele implicate.
Drama găgăuză, a căpiat ChatGPT-ul lui Băluțel sau cine „simte ke aprape primavara...”?
FOTO // Educația prin ARTĂ și metodele alternative de învățare, o nouă OPORTUNITATE pentru tinerii din R. Moldova. La Chișinău a demarat cea de-a II-a ediție a proiectului DRRM „Aventură fără granițe. Educație prin teatru și film”
Liderul PNL Diaspora R. Moldova, discuție cu cetățenii și aleșii locali din Ștefan Vodă: „Alegerile pentru Parlamentul European din 9 iunie au un rol important pentru R. Moldova și parcursul său european"