Comuniștii rămân fără un DEPUTAT. Reacția legislatorului RESPINS: „Ați DISTRUS partidul, iar acum și fracțiunea”
Președintele Parlamentului, Andrian Candu, i-a urat astăzi „bun venit” deputatei Aliona Babuc, care a intrat în Legislativ, după ce comunista Oxana Domenti a decis să-și depună mandatul și să se retragă din viața politică.
Reprezentanții fracțiunii Partidului Comuniștilor din R. Moldova (PCRM) au spus imediat că Aliana Babiuc, chiar dacă a fost aleasă pe listele formațiunii conduse de Voronin, nu este acceptată în fracțiune.
„Începând de astăzi, fracțiunea noastră numără șase deputați: Vladimir Voronin, Oleg Reidman, Maria Postoico, Ala Mironinc, Ina Șupac și Elena Bodnarenco”, a declarat lidera fracțiunii parlamentare a comuniștilor, Inna Șupac.
În replică, Aliona Babiuc a menționat că e greu de comentat decizia Comitetului Executiv Politic al PCRM, prin care a fost exclusă din partid.
„Nici nu știu dacă putem comenta această decizie. Cert este că, după ce această clică a distrus partidul, acum distrug și fracțiunea parlamentară. Eu voi reprezenta oamenii în Parlament”, a subliniat noua deputată.
Putin va defila la parada de 9 mai alături de INCULPATA Evghenia Guțul. Bașcana lui Șor a ajuns la Moscova și se pregătește de o nouă întrevedere cu liderul de la Kremlin
Veteran al celui de-al Doilea Război Mondial în vârstă de 100 de ani, vizitat de premierul Dorin Recean: ,,Datoria noastră este să păstrăm pacea pentru care bunicii și străbunicii noștri au luptat",
TOPUL universităților din România, făcut public de Ministerul Educației de la București