Compania Malaysia Airlines ar putea să își schimbe denumirea
După dezastrele zborurilor MH 370 și MH 17, compania Malaysia Airlines se gândește serios să facă rebranding, scrie Mirror. Compania ar căuta mai multe opțiuni pentru a-și salva businessul, după ce un avion a dispărut, iar altul a fost doborât. Jurnaliștii britanici scriu că cele două dezastre au avut loc în mai puțin de șase luni.
Indiferent de cauzele care stau în spatele celor două tragedii, mulți au speculat că zilele companiei sunt numărate, dacă pasagerii decid că zborul cu această firmă este riscant. Totuși, într-un interviu acordat pentru „The Telegraph”, directorul comercial al Malaysia Airlines, Hugh Dunleavy, a declarat că firma sa va ieși „încă mai puternică" din criza aceasta. „Avem mai multe opțiuni pe masă, dar toate implică crearea unei agenții care se potrivește unei ere noi, atât pentru noi, cât și pentru alte companii”, a declarat acesta.
Conducerea companiei nu exclude că va redenumi firma.
Casă cu două etaje, construită pe un bloc de locuit din Chișinău: Autoritățile capitalei oferă detalii despre dezmăț
Rectorul Universității din București, Marian Preda, Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova: „Este un titlu academic care mă onorează, dar mă și obligă”
DECIS // Votul prin corespondență, pilotat la scrutinul din toamna anului 2024, pentru cetățenii R. Moldova aflați în SUA și Canada: Opoziția va contesta inițiativa la Curtea Constituțională