Cea mai lungă autostradă din Europa va trece prin România. Legătura rutieră dintre București și Chișinău, mai bună
Cine s-ar fi gândit că cea mai lungă autostradă din Europa va trece prin țara noastră? Ei bine, publicaţia Asociaţiei Mondiale a Drumurilor „World Higwaz Magazine” a anunţat că se dorește construirea „Centurii Mării Negre”, o autostradă lungă de 7000 de km.
Lucrările cu pricina ar trebui să demareze în toate ţările riverane (Turcia, Georgia, Armenia, Azerbaidjan, Rusia, Ucraina, Republica Moldova, România, Bulgaria, Serbia, Tirana, Grecia) cel târziu în anul 2019, dar o porțiune din autostradă este deja construită la nord de Marea Neagră.
Fiecare stat va plăti porțiunea sa de autostradă din resurse proprii, dar și din fonduri europene, pentru statele ce fac parte din Uniunea Europeană.
Pe teritoriul României autostrada va începe de la Giurgiu, va ajunge la Bucureşti, va urca la Ploieşti – Buzău – Mărăşeşti – Bârlad – Huşi, apoi va intra în Republica Moldova, către Chişinău. Astfel, se va face o importantă legătură rutieră între București și Chișinău. La noi în țară, autostrada va străbate aproximativ 420 de km.
În total, autostrada Inelară a Mării Negre va avea în jur de 7000 de km și va fi a doua din lume ca lungime, după cea inelară a Australiei care măsoară 14.500 de km.
Sursa: auto-bild.ro
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
Doi foști miniștri ai Finanțelor explică ȘMECHERIA coaliției PSRM-Șor privind „anularea legii miliardului”: „Nu este alceva decât mutarea DATORIEI de la o instituție a statului la alta. Acest joc iresponsabil va avea consecințe GRAVE”