Ce s-a întâmplat cu dosarul privind diploma „CUMPĂRATĂ” a fostului premier Gaburici
Chiril Gaburici era instalat premier al R. Moldova pe 18 februarie 2015, cu voturile liberal-democraților, cu excepția lui Iurie Leancă și a lui Eugen Carpov, ale democraților și comuniștilor, dar acesta s-a reținut la Guvern mai puțin de patru luni, anunțându-și demisia.
În timp ce era premier, a izbucit un scandal public vizavi de diploma de studii a acestuia, iar procurori au pornit o anchetă.
„Îmi pare foarte rău că am lăsat subiectul cu prezența sau absența unei diplome să ia conotații diferite și să fie folosit drept un instrument pentru jocurile politice”, a spus Gaburici, atunci când și-a dat demisia.
La scurt timp, dosarul penal privind diploma de studii a fostului premier Chiril Gaburici a fost clasat de procurori, în vara anului 2015. Solicitarea a venit din partea avocaţilor acestuia care au invocat expirarea termenului de prescripţie. Altfel spus, pretinsa infracţiune a fost comisă acum 20 de ani şi nu mai putea fi elucidată.
„Ziarul de Gardă” a scris atunci că Gaburici ar fi intrat la facultate în baza unei diplome eliberate de o instituție la care dânsul nu a învățat.
Anterior, comunistul Vladimir Voronin a declarat în Parlament că Chiril Gaburici și-ar fi dat demisia, după ce i s-a solicitat să mai ofere garanții pentru cele trei bănci implicate în jaful bancar, după ce Guvernul Leancă a aprobat în secret acordarea, din rezervele valutare ale Băncii Naționale, a peste 9 miliarde de lei, iar Guvernul Gaburici - alte peste 6 miliarde în martie 2015.
Menționăm că, astăzi, Partidul Democrat a decis să-l desemneze pe Chiril Gaburici ministru al Economiei și Infrastructurii.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania