Carmen Iohannis, într-o ipostază mai PUŢIN obişnuită
Soția președintelui României, Carmen Iohannis, va juca tenis cu copiii, duminică, în cadrul turneului „Sibiu Open”, a anunțat, vineri, într-o conferință de presă, organizatorul competiției, Marius Vecerdea.
Potrivit acestuia, câteva sute de copii vor fi prezenți, duminică, la acest turneu, la o zi dedicată lor, scrie Agerpres. Președintele Klaus Iohannis, este așteptat la acest turneu, în tribune, la finală, potrivit lui Marius Vecerdea.
Carmen Iohannis se antrenează la clubul privat de tenis din Sibiu, unde este organizat acest turneu.
Soția președintelui României a mai jucat tenis cu copiii și în 2016, la „Sibiu Open” și a alergat anul trecut în cadrul unui maraton caritabil, cu elevii săi, susținând astfel cumpărarea de aparatură pentru secția de prematuri a celui mai mare spital public din Sibiu. La maraton, ea a fost susținută de președintele Iohannis.
Marius Vecerdea este unul dintre finii familiei Iohannis.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania