Biserica Ortodoxă vrea să interzică nunţile în ziua de sâmbătă. Care este motivul
Patriarhia Ortodoxă Română vrea să revină la vechile orânduiri bisericești, care interzic anumite slujbe cu o zi înaintea Praznicelor Împărătesti. În vechime, căsătoria se săvârșea după Liturghia de duminică (conform Vechiului și Noului Testament, Sfânta Liturghie este Praznic Împărătesc).
La cununia religioasă, participa în trecut întreaga comunitate. Astăzi, cununiile sunt săvârșite de regulă sâmbăta. Practica din prezent este necanonică, pentru că petrecerile țin până duminică dimineață, lucru care nu mai face posibilă participarea credincioșilor la Sfânta Liturghie de duminică. Indicat este ca ele să fie săvârșite duminica.
În legătură cu această hotărâre a Patriarhiei Ortodoxe Române, preotul Vasile Laiu, paroh al Bisericii „Sf. Ilie” din Bârlad si protopop de Bârlad, ne-a precizat: „Este o orânduială canonică a bisericii prin care se prevede ca slujbele religioase de cununie să se facă numai după oficierea Sfintei Liturghii. Biserica trebuie să-și intre în drepturi. Așa cum o lege trebuie respectată în stat, așa trebuie respectată și legea bisericească, care nu este de un an-doi, ci este de 2 000 de ani. Taina cununiei, așa cum o cere Biserica, trebuie făcută din credință. Dacă unii o fac pentru fală și dar, asta este treaba lor. Această obișnuință de a se face taina cununiei sâmbăta este o orânduială oarecum impusă de vremurile comuniste, care s-a perpetuat și în zilele noastre”.
Potrivit ziarero.antena3.ro, protopopul Laiu a ținut să mai precizeze că taina cununiei se poate oficia în orice zi, în orice perioadă a anului, numai să nu fie urmată de petrecere.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania