Bărbatul care și-a UCIS întreaga familie, apoi a pozat în tatăl distrus de durere, primește zeci de scrisori de la ADMIRATOARE
Chris Watts, bărbatul care a fost condamnat la închisoare pe viață în SUA, după ce și-a ucis soția însărcinată și cele două fiice, primește zeci de scrisori de la admiratoare, scrie Mirror.
Mai multe femei i-au trimis scrisori de dragoste și au făcut cereri pentru a-l vizita pe Watts în închisoare. Una dintre admiratoarele bărbatului spune că nu îi pasă de crimele acestuia și îl roagă să accepte să se vadă cu ea, spunându-i că „nu va regreta”.
O altă admiratoare îi spune că o „întristează când se gândește cât de singur trebuie să se simtă” Watts în închisoare, iar altele îl încurajează să fie puternic sau să devină religios, în timp ce o femeie din Australia îl complimentează, spunându-i că are „cel mai blând chip” pe care l-a văzut vreodată.
Scrisorile interceptate de detectivi au fost atașate unui document de peste 2.000 de pagini, care cuprind cazul în baza căruia bărbatul a fost condamnat pe viață pentru uciderea soției sale însărcinate și a fiicelor sale în vârstă de patru, respectiv trei ani.
Toate scrisorile au fost trimise la penitenciarul din Weld County, din Colorado, acolo unde a fost închis bărbatul înainte de a pleda vinovat la proces.
Chris Watts și-a sufocat fiicele și și-a strangulat soția în casa lor din orașul Frederick, din statul Colorado, în luna august. El le-a ascuns apoi trupurile la un sit de extragere a petrolului, acolo unde lucra.
Watts nu își mai dorea al treilea copil și voia să își părăsească familia pentru femeia cu care avea o aventură. În fața anchetatorilor și a jurnaliștilor, el a jucat rolul tatălui și soțului distrus de durere, însă detectivii au reușit să demonstreze că el a fost cel care și-a ucis familia.
Sursa: digi24.ro
FOTO // Educația prin ARTĂ și metodele alternative de învățare, o nouă OPORTUNITATE pentru tinerii din R. Moldova. La Chișinău a demarat cea de-a II-a ediție a proiectului DRRM: ,,Aventură fără granițe. Educație prin teatru și film”
Liderul PNL Diarpora R. Moldova, discuție cu cetățenii și aleșii locali din Ștefan Vodă: ,,Alegerile pentru Parlamentul European din 9 iunie au un rol important pentru R. Moldova și parcursul său european"
Boxul din R. Moldova, din nou la ÎNĂLȚIME. Pugiliștii noștri au obținut trei MEDALII la Campionatul European din Serbia