05:52:04 26.04.2024
Stiri

VIDEO // Barack Obama, în LACRIMI la ultimul discurs prezidenţial. Al 44-lea preşedinte al SUA şi-a luat ADIO de la poporul american

Știri 11.01.2017 10:03 Vizualizări1362 Autor: Ziarul National


Barack Obama, al 44-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, şi-a luat rămas bun de la poporul american marţi seara, când a susţinut în faţa americanilor ultimul său discurs în calitate de preşedinte al SUA. Obama a vorbit în discursul oficial şi despre familia sa, cu emoţie şi mândrie.

Barack Obama, preşedintele în funcţie al SUA, a ţinut un discurs de rămas-bun în care a subliniat rezultatele pozitive ale celor două mandate prezidenţiale avute la Casa Albă şi a avertizat împotriva ameninţările iminente la adresa democraţiei, informează CNN News, citat de Mediafax.

Discursul lui Obama a avut loc în contextul unui climat politic corosiv, cu puţin timp înainte de învestirea lui Donald Trump în funcţia de preşedinte. Preşedintele ales a susţinut în cadrul campaniei sale electorale răsturnarea multora dintre politicile progresive adoptate de Obama.

Discursul lui Barack Obama care a avut loc în Chicago a avut o notă alarmantă. În cadrul acestuia, Obama le-a transmis americanilor că, în pofida progreselor care au avut loc în timpul mandatelor sale prezidenţiale, este nevoie în continuare de depunerea a multiple eforturi.

În mijlocul încercărilor Partidului Republican de a îndepărta politicile implementate de Barack Obama, pe parcursul discursului său de adio, acesta a apărat progresele administrative şi a expus idealurile americane, pe care mulţi le consideră a fi în pericol în faţa viitorului Guvern al lui Donald Trump.

Barack Obama a izbucnit în lacrimi atunci când s-a adresat soţiei sale, Michelle, despre care a afirmat în discursul oficial că i-a fost „vreme de 25 de ani, nu numai mama copiilor mei şi soţia mea, dar şi cel mai bun prieten”.

„Ţi-ai asumat un rol fără să fii obligată şi l-ai făcut să fie al tău cu graţie, curaj şi umor. Ai transformat Casa Albă într-un loc care aparţine tuturor. O nouă generaţie are, astfel, standarde mai înalte, pentru că te au pe tine drept model. M-ai făcut mândru. Ai făcut această ţară mândră”, a adăugat Barack Obama, potrivit People.com.

Potrivit CNN, Obama a declarat că nu şi-a abandonat viziunea în ceea ce priveşte schimbarea progresivă, dar a avertizat că de acum încolo aceasta va veni cu un nou set de limitări.

Vizibil emoţionat, Obama a evocat o preşedinţie care a avut parte atât de succese, cât şi eşecuri.

Admiţând candid că discuţiile politice s-au deteriorat sub supravegherea lui, Obama le-a cerut americanilor să facă un efort spre reconciliere.

„Democraţia nu necesită uniformitate”, a spus Obama. „Fondatorii noştri s-au certat şi au făcut compromisuri, şi se aşteaptă de la noi să facem acelaşi lucru. Dar ei ştiau că democraţia cere într-adevăr un sens primar de solidaritate - ideea că trecem peste toate diferenţele noastre exterioare, suntem în asta cu toţii. Cădem şi ne ridicăm împreună”.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md