AVERTISMENT pentru moldovenii care au mașini cu numere de înmatriculare străine. EXPIRĂ cele 180 de zile de aflare pe teritoriul R. Moldova
Pe 30 iunie 2017, expiră termenul de 180 de zile de aflare pe teritoriul R. Moldova al mijloacelor de transport cu numere de înmatriculare străine, avertizează Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor (MTID).
Astfel, MTID recomandăm posesorilor acestor vehicule să achite taxa pentru folosirea drumurilor - Vinieta, pentru toată perioada aflării acestora pe teritoriul R. Moldova, în scopul evitării penalităților prevăzute de Codul Contravențional.
În cazul unităților de transport introduse pe teritoriul țării de către persoane fizice cu domiciliul în orice alt stat, și care deține permis de conducere în țara în care își are domiciliul, declarate prin acțiune, acestea se pot afla pe teritoriul țării pe un termen mai mare de 180 de zile cu achitarea taxei de 180 de euro, pentru fiecare perioadă consecutivă de 180 de zile, inclusiv pentru perioadele incomplete ce urmează.
Amintim că, în noiembrie 2016, Guvernul a aprobat o serie de modificări legislative care stabilesc noi condiții pentru deținătorii de autovehicule înregistrate în străinătate. Conform acestor modificări, automobilele cu numere străine vor trebui să părăsească teritoriul vamal al R. Moldova la fiecare 180 de zile. De asemenea, Guvernul a permis atunci înmatricularea în R. Moldova a mașinilor cu numere străine, oferind chiar facilități în acest sens.
VIDEO // Moment emoționant în Parlament, cu ocazia Zilei Drapelului: „Străine pofte ne-au răpit/ Când via dulce, când ogorul,/ Dar nimeni nu a izbutit/ Din piept să smulgă Tricolorul”, au recitat copiii de la Geamăna
Posturile „TV-Găgăuzia” și „ATV”, sancționate de CA cu 100 000 de lei pentru răspândirea dezinformării, separatismului și discursului de ură: CSI, „cea mai mare piață” sau „republica găgăuză”
Ieftinire și nu prea. Cât vor plăti cetățenii R. Moldova pentru gazele naturale, după ce ANRE va aproba noile tarife propuse de „Moldovagaz”