14:23:05 06.05.2024
Stiri

Argumente pentru cei care ezită să sprijine referendumul de aderarea la UE: „Pentru tine personal alegi să mergi în UE, dar pentru țară ești sceptic? Proiectele s-au făcut cu suportul UE. Rusia nu a investit aici”

Actualitate 26.04.2024 12:28 Vizualizări893 Autor: ZiarulNational
Argumente pentru cei care ezită să sprijine referendumul de aderarea la UE: „Pentru tine personal alegi să mergi în UE, dar pentru țară ești sceptic? Proiectele s-au făcut cu suportul UE. Rusia nu a investit aici”


Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, este convins că Uniunea Europeană este, în esență, un garant al păcii, iar R. Moldova se află acum într-o poziție favorabilă pentru a se alinia valorilor și standardelor europene, ce vor contribui la asigurarea securității și stabilității. În același timp, ministrul a atras atenția că unii politicieni și cetățeni preferă să plece în UE, să beneficieze de proiectele finanțate de Uniune, dar în același timp ezită să sprijine referendumul privind aderarea R. Moldova la UE.

„În primul rând, UE înseamnă pace. Este cel mai simplu mesaj. UE a fost creată după al Doilea Război Mondial. Țările europene au înțeles că așa nu se mai poate, că trebuie să ajungă să se înțeleagă între ele și au creat UE. De atunci și până acum pe continentul european nu a mai fost niciun război și nicio agresiune între țările membre ale UE. Aceasta a fost cea mai lungă perioadă de pace și, fiind membră a UE, R. Moldova va avea parte de pace. Să ne uităm ce avem în partea cealaltă. Avem Comunitatea Statelor Independente (CSI). Am văzut atacarea Georgiei, război în Nagorno-Karabah, Ucraina atacată, război în R. Moldova, în Transnistria. Noi, teoretic, suntem membri ai CSI... Federația Rusă fie a atacat, fie a contribuit la diferite conflicte militare în acest spațiu. Eu personal nu vreau să trăiesc sau să mă aliniez la o țară care promovează războiul. Eu vreau să trăiesc alături de țările care cred în pace”, a declarat joi-seară ministrul Spînu, în cadrul emisiunii NORDNEWSLIVE.

În același context, Andrei Spînu s-a referit la politicienii și cetățenii care nu îmbrățișează ideea referendumului și integrării europene a R. Moldova. În același timp, aceste persoane beneficiază de pe urma proiectelor implementate de UE.

„Cu toții vrem drumuri, apeducte, salarii, pensii mai mari. Să vedem unde sunt ele mai mari? În Krasnodar sau în Paris, sau la București? Câți cetățeni, inclusiv de la nord, inclusiv vorbitori de limbă rusă, își perfectează cetățenie română? De ce? Ca să primească alocația pentru copiii, ca să poată călători liber în spațiul european, pentru multe alte avantaje. Întrebarea este: cum tu, pentru tine, alegi să mergi spre țările europene, dar pentru țară ești sceptic? Eu înțeleg că în nord este un suport mai mic pentru integrarea europeană decât în centru și sudul republicii. Președinții de raioane, primarii au datoria să le vorbească oamenilor despre asta. Deoarece o să veniți și o să solicitați bugete de milioane. Știți foarte bine că tot ce s-a făcut în nord, proiectele de infrastructură, s-a făcut cu suportul UE. Federația Rusă nu a venit să investească în nordul R. Moldova”, a adăugat Andrei Spînu.

Amintim că referendumul privind aderarea R. Moldova la UE ar urma să aibă loc pe 20 octombrie, simultan cu alegerile prezidențiale ordinare.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
03.05.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Să nu ne deprindem, ...

29.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Avatarul Partidului Șor

26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md