12:31:22 04.05.2024
Stiri

Anunț BOMBĂ de la Maia Sandu despre implicarea sa în politică

Politică 08.10.2015 22:54 Vizualizări2673 Autor: Ziarul National
Anunț BOMBĂ de la Maia Sandu despre implicarea sa în politică


Fosta ministră a Educației, Maia Sandu, susține că este decisă să candideze la funcția de președinte al republicii în cazul în care procedura de alegere a șefului statului ar fi schimbată, iar acesta ar fi votat direct de cetățeni.

Aceasta pare să fie singura formulă în care Maia Sandu se vede astăzi implicată în politică. Deși recunoaște că și-ar dori să-și creeze un partid politic, fosta ministră afirmă că nu vede cum acest lucru ar putea fi posibil, în condițiile în care nu are bani pentru a întreține o formațiune politică.

În plus, a declarat Maia Sandu în cadrul emisiunii Interpol de la TV 7, nu ar accepta să pornească un proiect politic finanțat din surse de proveniența cărora nu ar fi sigură.

„Deocamdată, sunt la faza în care caut răspuns la întrebarea dacă vreau să mă implic. Ceea ce aș putea face eu de una singură este să candidez la funcția de președinte. Dacă ai șanse, poți să faci campanie electorală și cu 20 de mii de lei”, a explicat Maia Sandu care însă nu crede că actuala guvernare și-ar dori schimbarea procedurii de alegere a președintelui în formula în care poporul să aleagă șeful statului.

În context, fosta ministră a Educației a criticat comportamentul lui Nicolae Timofti despre care spune că ar putea face mai mult.

„Președintele are un cuvânt greu de spus la numirea candidatului la funcția de prim-ministru, la numirea judecătorilor. De câte ori l-am auzit atunci când a ajuns vreo lege la promulgare, chiar dacă unele legi nu erau în ordine?”, se întreabă Maia Sandu.

Fosta ministră crede că, în actualele condiții, R. Moldova are nevoie de un președinte mai certăreț.

Vorbind de planurile sale de viitor, Maia Sandu a mărturisit că își propune să creeze un ONG, inclusiv cu participarea unor foști colegi de la Ministerul Educației, care să supravegheze Guvernul pe anumite domenii, inclusiv pe cel al educației.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
03.05.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Să nu ne deprindem, ...

29.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Avatarul Partidului Șor

26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md