Alain Delon, grav bolnav și plasat sub „tutelă consolidată”, iar copiii săi sunt într-un război total: Actorul nu mai are libertate totală pentru a-și gestiona bunurile și a lua decizii
Alain Delon, un monstru sacru al cinematografiei franceze, în vârstă de 88 de ani şi grav bolnav, a fost plasat sub „tutelă consolidată” de un judecător de la un tribunal specializat în litigii care privesc protecţia persoanelor, a dezvăluit o sursă familiarizată cu acest dosar, informează AFP.
Actorul francez fusese plasat sub protecţie juridică încă din ianuarie, când a fost desemnat un reprezentant legal „pentru îngrijirea sa medicală”. Acea măsură a fost „transformată joi într-o tutelă consolidată”, potrivit sursei citate de Agerpres.
„Acest lucru înseamnă că el nu mai are libertatea totală de a-şi gestiona bunurile şi deciziile pe care le-ar putea lua şi permite gestionarea unor aspecte medicale care îl privesc”, a adăugat aceeaşi sursă.
Sub tutelă consolidată, tutorele gestionează contul bancar al persoanei protejate şi controlează cheltuielile acesteia, potrivit site-ului service-public.fr.
De la începutul lunii ianuarie, cei trei copii ai starului duc un război fratricid, prin intermediul presei şi al instanţelor de judecată, fiecare jurând să îl protejeze pe legendarul actor francez, a cărui stare de sănătate a intrat în declin după un accident vascular cerebral suferit în 2019.
Fiii săi, Anthony, în vârstă de 59 de ani, şi Alain-Fabien, în vârstă de 29 de ani, consideră că actorul este manipulat de sora lor, Anouchka, în vârstă de 33 de ani, care le-ar fi ascuns starea de sănătate a tatălui lor şi ar dori să îl transfere în Elveţia.
Cel mai recent episod din cadrul acestor neînţelegeri: Anouchka Delon i-a dat în judecată pe cei doi fraţi ai săi pentru încălcarea vieţii private după difuzarea înregistrării unei conversaţii dintre ea şi tatăl ei. Procesul urmează să aibă loc în aprilie 2025 la Paris.
Filmul „În plin soare” (1960), regizat de René Clément, l-a făcut cunoscut publicului larg pe Alain Delon, care s-a remarcat apoi şi în producţiile cinematografice „Rocco şi fraţii săi” (1960) şi „Ghepardul” (1963), ale regizorului italian Luchino Visconti, şi în lungmetrajul „Piscina” (1969), regizat de Jacques Deray.
Un străin a încercat să ajungă la București cu zeci de mii de euro nedeclarați, pornind din Chișinău cu avionul
Cetățenii R. Moldova sunt așteptați la 52 de secții de VOTARE pentru alegerile EUROPARLAMENTARE din 9 iunie. MAE de la București va organiza 915 secții în afara României
Noi DETALII despre Ana-Maria Guja, tânără de 19 însărcinată, care a fost răpită, iar mai apoi ucisă. Iubitul fetei ar fi implicat în organizarea crimei. ,,Aceasta ar fi fost URMĂRITĂ de mai mult timp. Telefonul nu a fost găsit nici până astăzi”