A încercat să treacă vama cu mii de pachete de țigări
Un moldovean de 51 de ani a încercat să scoată din țară un autocar cu peste 4 300 de pachete de țigări. Pachetele de țigări în asortiment aveau timbre de acciz ale Republicii Moldova. Valoarea totală a lotului depășește 15 000 de euro.
Bărbatul a trecut prin postul vamal Cahul-Oancea, având șapte pasageri în mașină. Acesta efectua o cursă neregulată în România. Oamenilor legii li s-a părut suspect conducătorul auto și mijlocul de transport. La un control fizic mai amănunțit, la care a participat și patrupedul „Angy”, colaboratorii vamali și polițiștii au depistat în podeaua autocarului țigările camuflate. Acestea au fost scoase din ascunziș mai bine de trei ore. Țigările erau disimulate în patru recipiente de aer comprimat. Șoferul nu a oferit detalii.
Pe acest caz a fost întocmit un proces-verbal. Șoferul a fost reținut pentru elucidarea circumstanțelor, iar pasagerii și-au reluat cursa cu un alt autocar.
POLITICO // UE ar putea demara pe 25 iunie curent negocierile de aderare cu R. Moldova și Ucraina
CSM a declarat INADMISIBIL dosarul lui Vladislav Gribincea, candidat la fotoliul de judecător al CSJ. Alți șase candidați au fost acceptați, inclusiv procurorul general interimar Ion Munteanu
DOC // 100 de locuri de muncă vacante cu salarii între 10 000 și 50 000 de lei pe lună: Cele mai competitive retribuții - în Chișinău, Hâncești, Strășeni, Edineț și Cimișlia