A crescut numărul MILIONARILOR în R. Moldova. Câți cetățeni au declarat că au avut venituri de cel puțin 1 000 000 de lei
Numărul milionarilor declarați din R. Moldova a crescut în anul 2017 și a ajuns la 450 de persoane. Acesta ar putea crește, mai ales că persoanele fizice mai au timp până la 2 mai curent să-și depună declarațiile pe venit.
Șeful Serviciului Fiscal de Stat, Sergiu Puşcuţa, a declarat că până acum peste 90 de mii de persoane fizice au depus declarații pe venit.
„În anul precedent s-au depus declarații și au înregistrat venituri de peste un milion 422 de cetățeni. Acum deja avem identificați, conform datelor fiscului, 450 de persoane. Așteptăm și datele pentru luna aprilie și vom putea face totalurile și la acest capitol”, a declarat Pușcuța pentru Prime TV.
Acesta s-a referit și la încasările la buget administrate de FISC.
„Încasările au crescut cu 18,6 la sută în anul 2017, comparativ cu 2016. Este un rezultat bun în condițiile în care politicile fiscale nu au suferit schimbări esențiale. Anul acesta (2018), avem deja o creștere de încă 20%. Creșterea se explică, în primul rând, prin politica corectă, predictibilă promovată în țara noastră. Contribuabilii și-au revenit după criza din regiune. S-au adaptat la condiții de lucru post criză și și-au adaptat procesele de lucru. Nu pot să nu menționez și raportul dintre contribuabil și FISC, care în fiecare an devine tot mai bun, mai corect și mai deschis”, a mai adăugat acesta.
Guvernul României a amendat Acordul cu R. Moldova privind cooperarea în domeniul militar: „Cele două părţi se vor sprijini, în condiţii de reciprocitate şi pe bază de oportunitate”
Târg al Locurilor de Muncă, la Palatul Republicii: 40 de companii vor propune peste 2 000 de locuri de muncă
Cooperarea bilaterală dintre R. Moldova și Marea Britanie, mai intensă de când Rusia a atacat militar Ucraina: Parteneriat mai strâns în domeniile securității și apărării pentru a ajuta Chișinăul să facă față amenințărilor