06:59:53 26.04.2024
Stiri

A băut în fiecare zi câte o cană de ceai de frunze de ŢELINĂ. Efectele au fost uimitoare

Știri 22.02.2017 17:30 Vizualizări3588 Autor: Ziarul National
A băut în fiecare zi câte o cană de ceai de frunze de ŢELINĂ. Efectele au fost uimitoare Sursa: topremediinaturiste.ro


La fel ca şi rădăcina, frunzele de ţelină sunt indicate în tratamente pentru diverse boli, datorită conţinutului crescut de vitamine şi minerale.

În bucătăria tradiţională românească, frunzele de ţelină sunt zarzavaturi care dau savoare oricărui fel de mâncare, previn problemele digestive, reglează apetitul şi îmbunătăţesc metabolismul.

Însă, nu doar pentru aromarea supelor, ciorbelor şi sosurilor sunt excelente frunzele de ţelină, ci şi ca medicament natural. Una dintre formele de administrare mai puţin cunoscute ale acestui medicament natural este infuzia, care, poate fi preparată după următoarea reţetă:

Infuzie din frunze de ţelină

În jumătate de litru de apă se pun trei linguriţe de frunze uscate sau o mână de frunze proaspete de ţelină, care se lasă la macerat timp de 8-10 ore, după care se filtrează. Preparatul obţinut se păstrează deoparte, urmând ca planta rămasă după filtrare să se fiarbă în jumătate de litru de apă, timp de cinci minute. Se lasă la răcit, apoi se filtrează.

La final, cele două extracte se amestecă, obţinându-se aproximativ 1 litru de infuzie, care poate fi folosită cu succes în tratamentul unor afecţiuni sau boli precum:

Infecţii bacteriene (adjuvant)

Uleiurile volatile din frunzele de ţelină au un efect antibiotic puternic, prevenind şi ajutând organismul să se apere în faţa infecţiilor cu bacterii precum Staphylococcus aureus, Staphylococcus albus, Shigella dysenteriae, Salmonella typhi, Streptococcus faecalis, Streptococcus pyogenes sau Pseudomonas solanacearum.

Ca adjuvant la tratamentul prescris de medic, se consumă 2-3 căni pe zi de infuzie. Totodată, se introduce ţelina proaspătă în consum, ca aliment.

Astm, bronşite

Ceaiul din frunze şi seminţe de ţelină are efecte antispastice şi relaxante asupra musculaturii netede, ajutând la fluidizarea excesului de mucus şi la eliminarea sa de pe căile respiratorii. De altfel, în medicina tradiţională, ţelina era folosită cu succes şi împotriva tuberculozei pulmonare şi a pleureziei.

Se consumă câte un litru pe zi de infuzie din frunze şi seminţe de ţelină, în cure de 14 zile (se pune, suplimentar faţă de reţeta iniţială, 1 linguriţă de seminţe, pentru a se obţine 1 litru de preparat).

Inflamaţii oculare

Compresele cu infuzie de ţelină reprezintă un tratament adjuvant, cu care se pot obţine rezultate foarte bune contra conjunctivitei şi a blefaritei.

Se umezeşte o bucată de tifon curat cu infuzie de ţelină, iar compresa se pune peste ochii cu pleoapele închise. Se lasă să acţioneze timp de 1-2 ore, iar periodic, compresa se mai înmoaie în infuzie, pentru a fi păstrată umedă. Tratamentul se repetă zilnic, până la ameliorare.

Constipaţie, balonări

Ţelina luptă împotriva constipaţiei, datorită celulozei din compoziţia sa, care curăţă intestinele. Este o plantă stomahică (stimulând digestia) şi carminativă (combătând balonările).

Pentru stimularea digestiei, se bea infuzie din frunze de ţelină – 1 linguriţă de frunze uscate la 1 cană apă, după masă.

Precauţii, contraindicaţii

Frunzele şi seminţele de ţelină sunt contraindicate în sarcină şi alăptare. În timpul curelor de ţelină, pacienţii nu trebuie să se expună la soare puternic fără a folosi creme cu rol de filtrare sau de blocare a radiaţiilor ultraviolete, întrucât tratamentele cu această plantă pot conduce la apariţia fotodermatitelor (sensibilitate exagerată a pielii la radiaţia solară).

Sursa: topremediinaturiste.ro


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md