ZECI de întreprinderi vor primi finanțare nerambursabilă în cadrul Programului PARE 1+1. Câte locuri de muncă urmează să fie deschise
Comitetul de supraveghere al Programului de atragere a remitențelor în economie PARE 1+1 a aprobat finanțarea a 44 de proiecte investiționale, în sumă totală de peste 8,42 de milioane de lei. Potrivit estimărilor, finanțarea acestor proiecte va contribui la atragerea în economie a 24,34 de milioane de lei și vor fi deschise 131 noi locuri de muncă, dintre care 52 pentru femei.
Din totalul solicitărilor de finanțare nerambursabilă, 68% sunt demarate în agricultură și orientate spre cultivarea cerealelor și viței-de-vie, creșterea legumelor în spații protejate, creșterea animalelor, apicultură, dar și domenii inovative precum: crescătorie de câini de rasă, mini fermă de struți și ferme de chinchila. etc.
Astfel, 10 întreprinderi, care au fost acceptate pentru finanțarea nerambursabilă, activează în domeniul prestării serviciilor, iar altele 4 în industria prelucrătoare, în special producerea mobilei și echipamentelor pentru vehicule, fabricarea produselor textile, etc.
Analizele Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) mai indică că 57 la sută din întreprinderile beneficiare de finanțare nerambursabilă sunt în faza extinderii afacerii, iar 43% în faza de lansare. Din totalul cererilor recepționate, 23 afaceri sunt create de lucrătorii migranți, care s-au întors de peste hotare, iar 21 fiind constituite de rudele de gradul unu ale migranților.
Totodată, datele statistice mai indică că 34 la sută din afaceri sunt create și administrate de tineri, iar circa 20% din acestea sunt conduse de femei.
Date ODIMM mai arată că cei 44 solicitanți investesc remitențele provenite din munca desfășurată în 15 state: Italia – 13, Rusia – 12, Germania – 3, SUA - 3, Spania – 2, Marea Britanie – 2, și câte un solicitant din Australia, Israel, Franța, Malta, Noua Zeelandă, România, Portugalia, Suedia și Thailanda.
După locul amplasării întreprinderile sunt localizate în 21 raioane ale republicii - șase fiind înregistrate în municipiul Chișinău, iar 38 întreprinderi în mediul rural.
Ministerul Economiei menționează că programul PARE 1+1 are drept scop mobilizarea resurselor umane şi financiare ale lucrătorilor emigranți moldoveni în dezvoltarea economică durabilă a R. Moldova prin stimularea înființării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii de către lucrătorii migranţi şi beneficiarii de remitențe. Programul activează în baza regulii „1+1”, astfel încât fiecare leu investit din remitențe va fi suplinit cu un leu în forma de grant din cadrul Programului. Beneficiarii de granturi pot fi lucrători emigranți, cetățeni ai R. Moldova şi beneficiari de remitențe, rude de gradul I.
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
Friptură pe bază de AER. Nu este o glumă