Stiri

Zelenski acuză SUA de concesii față de Putin și avertizează Europa cu privire la fragilitatea sa defensivă

Actualitate 18.02.2025 05:16 Vizualizări978
Zelenski acuză SUA de concesii față de Putin și avertizează Europa cu privire la fragilitatea sa defensivă

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a criticat intențiile Statelor Unite de a iniția discuții cu Rusia, acuzându-le că încearcă să-l „mulțumească pe Putin”. Într-un interviu transmis luni de postul public german ARD, și citat de AFP, Zelenski a descris capacitatea defensivă a Europei drept „slabă”.

„Problema este că Statele Unite fac acum afirmații care sunt foarte favorabile lui Putin. Aici cred că este problema. Vor să îl mulțumească”, a menționat liderul ucrainean în interviul realizat sâmbătă, dar difuzat luni, ale cărui răspunsuri au fost traduse în limba germană. În timp ce declarațiile conciliante ale lui Donald Trump față de Kremlin urmăresc „un succes rapid”, o simplă încetare a focului nu reprezintă un succes real, a avertizat președintele Ucrainei.

Recent, în urma unei conversații telefonice între Donald Trump și Vladimir Putin, oficiali de rang înalt din Rusia și SUA urmează să se întâlnească marți în Arabia Saudită pentru a discuta restabilirea relațiilor bilaterale și pregătirea unor negocieri referitoare la Ucraina. În ultimele zile, oficialii americani au susținut că concesiile teritoriale către Rusia sunt inevitabile, iar aderarea Ucrainei la NATO este nerealistă.

„Nu vom semna orice doar pentru aplauze”, a avertizat Volodimir Zelenski în acest interviu, subliniind că teritoriile ocupate de Rusia vor fi recuperate: „Vom primi totul înapoi”. Președintele ucrainean consideră că Europa se află într-o poziție slabă, dacă nu mai poate conta pe protecția militară americană. „Europa este slabă astăzi” din perspectiva „numărului de trupe de luptă, flotei, forțelor aeriene și dronelor”, deși în ultimii ani capacitățile sale au fost îmbunătățite, a declarat el.

De asemenea, Zelenski a menționat că Ucraina și-a întărit capacitățile de apărare de la începutul invaziei ruse de acum trei ani, dar „cu siguranță nu va exista nicio victorie ucraineană fără sprijinul Statelor Unite”. El a adăugat că a discutat cu Donald Trump despre posibila desfășurare de trupe străine pentru a monitoriza o eventuală încetare a focului în Ucraina, subliniind importanța participării americanilor pentru a menține unitatea.

Întrebat dacă ar renunța la președinția Ucrainei, dacă acest lucru ar fi necesar pentru a ajunge la un acord, Zelenski a răspuns că este „gata să facă orice” pentru a obține „o pace puternică și durabilă”.

Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 21.08.2026 21.08.2026 13:12 502 Horoscopul zilei 21.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.99 1 USD 17.09 1 RON 3.81 1 RUB 0.21 1 UAH 0.38
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri