Zalujni își nuanțează declarațiile despre NATO: susține aderarea Ucrainei, dar cere o transformare profundă a Alianței înainte de primirea Kievului
209
Ambasadorul Ucrainei în Regatul Unit, fostul comandant-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei, Valeri Zalujni, şi-a clarificat miercuri poziţia exprimată în urmă cu două zile privind perspectivele aderării Ucrainei la NATO, după ce, spre surprinderea multora, afirmase că Ucraina nu ar fi neapărat avantajatã de aderarea la Alianţa Nord‑Atlantică.
Diplomatul a fost rugat să explice declaraţiile făcute luni, în cadrul unei reuniuni a ambasadorilor, când spusese că nu vede Ucraina în NATO, deoarece alianţa occidentală rămâne „ghidată de doctrinele din cel de-al Doilea Război Mondial” şi, în forma actuală, ar trage Kievul în jos.
Zalujni a subliniat miercuri că este un susţinător ferm al Alianţei Nord-Atlantice, dar a insistat că această organizaţie trebuie să se transforme profund pentru a face faţă realităţilor actuale ale războiului şi tehnologiilor moderne.
Generalul a reamintit că, în 2019, a fost unul dintre principalii susţinători şi promotori ai reformei prin care Forţele Armate ale Ucrainei au început trecerea la standardele NATO. Din acest motiv a fost, la acel moment, ţinta multor critici, inclusiv din interiorul ţării.
„În faţa dumneavoastră se află o persoană care, în 2019, cu aceste mâini şi cu acest cap, a elaborat în întregime întreaga reformă şi modificările aduse la aproape 37 de acte legislative privind alinierea Ucrainei, în sistemul de management la nivel strategic, la principiile şi standardele NATO. Mi-am făcut atât de mulţi duşmani, încât nici nu vă puteţi imagina. Eu sunt pentru NATO”, a declarat ambasadorul.
Totuşi, din punct de vedere politic, Zalujni consideră că NATO ridică în continuare multe semne de întrebare, pentru că rămâne, în opinia sa, un bloc militar construit pentru a apăra „lumea veche”, nu condiţiile actuale de securitate.
El a explicat că are loc un progres ştiinţific şi tehnic accelerat. În actualul război, Ucraina a utilizat aproape toate tipurile de armament disponibile – cu excepţia, poate, a armelor nucleare, a portavioanelor şi a avioanelor F-35, aflate în dotarea NATO – aplicând doctrine moderne de folosire a acestora. Resursele s-au epuizat, iar Federaţia Rusă a găsit, în timp, soluţii de contracarare pentru fiecare tip major de armă folosit de Kiev.
Detaliind punctul său de vedere, el a accentuat că NATO continuă să se bazeze pe o doctrină născută la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. „Noi suntem cu un pas înainte din punct de vedere tehnologic”, a evidenţiat Zalujni, reluându-şi ideile exprimate în intervenţia de luni.
„Progresul ştiinţific şi tehnologic şi războiul în curs au dus Forţele Armate ale Ucrainei la un nivel cu totul diferit. Iar acum NATO nu are altă soluţie decât să treacă la standarde complet diferite, pentru a ajunge la o doctrină cu totul nouă. Abia atunci NATO va fi pregătită pentru aderarea Ucrainei. Am spus deja că avem nevoie de un bloc militar cu totul nou, cel mai probabil cu o ancorare teritorială în Europa. Cu totul nou”, a punctat generalul.
Ca exemplu al unei alternative, el a menţionat din nou JEF (Forţele Expediţionare Unite), pe care le consideră „o organizaţie destul de promiţătoare din punct de vedere politic”, capabilă să răspundă mai flexibil unor ameninţări regionale.
Zalujni a adăugat că participă regulat la exerciţiile de comandă şi stat major ale NATO desfăşurate în Marea Britanie, pentru că acestea ilustrează, în practică, cultura şi filosofia Alianţei în ceea ce priveşte planificarea şi desfăşurarea operaţiunilor militare. „Însă acest bloc trebuie să se schimbe pentru a face faţă ameninţărilor actuale”, a insistat el.
„Ucraina se află în război cu Rusia, fără a fi membră a NATO. Să spună sincer cei din NATO: sunt oare pregătiţi să lupte cu Rusia fără experienţa Ucrainei?”, a întrebat provocator Zalujni, sugerând că experienţa de front a Kievului este esenţială pentru orice confruntare directă cu Moscova.
Anterior, Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei a precizat că afirmaţiile ambasadorului Ucrainei în Marea Britanie, Valerii Zalujni, privind perspectivele aderării Ucrainei la NATO au fost scoase din context. Explicaţiile au arătat că citatul complet se referea în primul rând la JEF (Forţele Expediţionare Unite), nu strict la NATO, deşi discuţia a atins şi tema Alianţei.
În timpul dezbaterii privind integrarea euroatlantică, în cadrul reuniunii generale a ambasadorilor de la Kiev, Zalujni a fost rugat să comenteze participarea Ucrainei la coaliţia JEF, după care şi-a extins răspunsul la rolul şi viitorul Alianţei Nord‑Atlantice. „Cunosc foarte bine NATO. Timp de vreo 12 ani, probabil, m-am ocupat personal de adoptarea standardelor NATO şi am ascultat în fiecare an poveşti despre faptul că, în curând, vom adera la NATO. Din păcate, nu vom adera niciodată la această organizaţie!”, a spus el luni, considerând mai realistă formarea unei alte alianţe, mai restrânse şi mai localizate.
„Ucraina se va alătura blocurilor şi alianţelor care, probabil, se vor forma. Cel mai probabil, vom vorbi despre un bloc european de securitate militară”, a anticipat el, sugerând că viitoarea arhitectură de securitate a continentului va trebui regândită, inclusiv prin noi formate de cooperare de apărare, dincolo de structurile existente.
06.08.2026
01:20
06.08.2026
00:34
05.08.2026
23:33
05.08.2026
23:08
05.08.2026
22:59
05.08.2026
22:57
05.08.2026
22:27
05.08.2026
21:51
05.08.2026
21:19
05.08.2026
19:39
06.08.2026
01:57
06.08.2026
01:40
06.08.2026
01:20
06.08.2026
00:34
05.08.2026
23:33
05.08.2026
23:08
05.08.2026
22:59
05.08.2026
22:57
05.08.2026
22:27
05.08.2026
21:51
05.08.2026
21:19
05.08.2026
19:39
05.08.2026
19:27
05.08.2026
18:20
05.08.2026
18:16
05.08.2026
17:20
05.08.2026
17:02
05.08.2026
16:36
05.08.2026
16:27
05.08.2026
16:18
05.08.2026
15:29
05.08.2026
15:25
05.08.2026
15:07
05.08.2026
14:13
05.08.2026
14:02
Zalujni își nuanțează declarațiile despre NATO: susține aderarea Ucrainei, dar cere o transformare profundă a Alianței înainte de primirea Kievului
Caniculă persistentă și averse locale în Republica Moldova, joi 06.08.2026
Maia Sandu avertizează asupra crizei energetice și a apei: „Nu există soluţii magice, dacă nu economisim vom plăti tarife foarte mari”
Houthii din Yemen anunță atacuri succesive asupra petrolierelor saudite în Golful Aden și la Marea Roșie
















