Stiri

Washingtonul cere Kievului să reducă vârsta de mobilizare militară de la 25 la 18 ani

Actualitate 28.11.2024 13:13 Vizualizări845
Washingtonul cere Kievului să reducă vârsta de mobilizare militară de la 25 la 18 ani

Administraţia preşedintelui Joe Biden a cerut, miercuri, Ucrainei să reducă vârsta minimă pentru mobilizarea militară de la 25 la 18 ani, pentru a compensa deficitul de soldaţi în faţa avansului forţelor ruse pe teren, informează AFP.

Acest apel intervine cu doar câteva săptămâni înainte de învestirea în funcţie a viitorului preşedinte american, Donald Trump, care ar putea adopta o nouă abordare şi ar putea împinge Kievul să negocieze cu Moscova, în ciuda faptului că, până în prezent, Statele Unite au sprijinit masiv Ucraina, furnizându-i arme.

Un oficial de rang înalt din cadrul actualei administraţii americane a declarat, sub rezerva anonimatului, că Ucraina se confruntă cu o criză „existenţială” de recrutare, cu un număr din ce în ce mai mic de voluntari împotriva unui inamic cu forţe mai mari şi mai bine echipate.

„Adevărul este că, în prezent, Ucraina nu mobilizează şi nu antrenează suficienţi soldaţi pentru a înlocui pierderile de pe câmpul de luptă şi pentru a rezista în faţa forţelor ruse în creştere”, a declarat acesta, citează news.ro.

Întrebat despre vârsta potrivită pentru mobilizare, oficialul a răspuns că ar exista „un avantaj real în a lua în considerare scăderea vârstei de recrutare la 18 ani”.

Kievul a coborât deja vârsta minimă pentru mobilizare de la 27 la 25 de ani în acest an.

Casa Albă a precizat miercuri că ajutorul militar american nu va fi condiționat de o nouă reducere.

„Vom continua cu siguranță să trimitem arme și echipamente Ucrainei. Știm că acest lucru este vital. Dar resursele umane sunt la fel de vitale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby.

„În plus, credem că forța de muncă este cea mai vitală nevoie (a Ucrainei). Prin urmare, suntem pregătiți să ne sporim capacitățile de instruire dacă ei decid măsuri adecvate pentru a suplimenta rândurile”, a adăugat el.

Donald Trump a anunțat miercuri că îl numeşte pe generalul Keith Kellogg, care a cerut Kievului să facă mai multe concesii, ca emisar pentru a pune capăt războiului dintre Ucraina şi Rusia.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.99 1 USD 17.09 1 RON 3.81 1 RUB 0.21 1 UAH 0.38
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri