Voi dați BANI, păstrați regimul liberalizat de vize și comerțul cu UE, „dar noi vrem să fim stăpâni la noi acasă”. Dodon acuză conducerea UE de implicarea în treburile interne ale R. Moldova și AMENINȚĂ că o va demite pe Maia Sandu
5026
Socialistul Igor Dodon, obedient Moscovei, consideră că primul summit bilateral R. Moldova – Uniunea Europeană de astăzi, în cadrul căruia vor fi discutate teme ce țin de procesul de aderare a R. Moldova la UE, implementarea Planului de Creștere pentru Moldova în valoare de 1,9 miliarde de euro, dar și consolidarea relațiilor comerciale, cooperarea în domeniul securității și apărării, tranziția energetică, transformarea digitală și facilitarea contactelor între cetățeni, nu este altceva decât implicarea Bruxellesului în treburile interne ale republicii noastre.
„Summit-ul R. Moldova – UE, înseamnă implicarea în treburile interne ale R. Moldova. Repet, atunci când are loc în context electoral. Și anul trecut, în ajunul alegerilor prezidențiale, în R. Moldova au venit mai mulți lideri europeni să o susțină pe Maia Sandu. Efectul acestor vizite l-au văzut toți – Maia Sandu a pierdut alegerile în țară și doar prin fraudă, în diasporă, a reușit să-și mențină mandatul ilegal. Acest mandat va fi anulat de următoarea majoritate parlamentară prin impeachment sau investigarea fraudelor de la prezidențialele de anul trecut”, a spus astăzi Dodon, în cadrul unei intervenții pe rețelele de socializare.
Considerat una dintre portavocile Kremlinului, după Ilan Șor, Dodon încearcă să descurajeze moldovenii să mai creadă în visul european. Mai mult, socialistul spune că UE nu mai este ce a fost, iar în acest sens a repetat mai multe narative exprimate de Moscova.
„La acest summit vor fi declarați că dacă nu mâine, atunci poimâine la sigur R. Moldova va fi în UE. Toate acestea sunt declarații politice. E acel morcov prin care cetățenii să fie duși în eroare. Nu va fi niciun fel de integrare europeană în doi-trei ani, așa cum promit ei. Dacă voiau să o facă și dacă era consens în interiorul UE, atunci o făceau cu mult timp în urmă. Nu este consens în UE, dar nici R. Moldova nu este gata de aderare. Noi avem o mulțime de probleme.
Acum să vorbim de UE. Au trecut șapte decenii de când a fost creată UE, dar acum această uniune este într-o criză profundă de legitimitate. La baza creării UE au fost puse niște principii, care nu se mai respectă. Ce s-a întâmplat cu economia UE. Vedem sancțiuni, impunerea sancțiunilor diferitor țări (Rusiei în special n.r.). Se închid zeci de mii de locuri de muncă în Germania și toți înțeleg că nu mai există prosperitate economică în UE. Se mai mențin că au euro și pot tipări euro, dar acest lucru nu va dura mult. Viitorul economic al UE este foarte sumbru. Se vorbește că UE înseamnă pace. UE se transformă în bloc militar. Ursula von der Leyen vrea să învestească miliarde în armament. UE nu mai este bloc economic, dar bloc militar. De aceea, și acest principiu s-a dus pe apa sâmbetei.
În UE nu mai este libertate de exprimare. Toți cei care o altă opinie sunt agenți și marginalizați. Dacă e să totalizăm ceea ce ține de vectorul integrării europene, atunci să nu ne ascundem după deget - nu este vectorul de integrare europeană o prioritate pentru moldoveni. Da, noi trebuie să fim prieteni cu ei, trebuie să păstrăm unele rezultate ale negocierilor bilaterale – regimul fără de vize și comerțul liberalizat. Dar în rest, nu ne așteaptă nimic în UE.
UE e un bloc politic care utilizează partenerii în lupta contra Rusiei. Noi trebuie să fim în relații bune cu Europa, dar să fim stăpâni la noi acasă”, a mai spus Dodon.
213
Lauren Wasser, „fata cu picioarele de aur” de la Met Gala 2026, povestea modelului care și-a pierdut ambele picioare din cauza unui tampon și a devenit simbol al supraviețuirii și al siguranței produselor menstruale
313
OMS, noi reguli pentru focarul de hantavirus de pe vasul de croazieră: monitorizare 42 de zile, carantină diferențiată pe țări
11.05.2026
21:04
489
Ploi și nori peste Republica Moldova marți, 12 mai 2026
11.05.2026
19:50
430
Maia Sandu și Igor Grosu caută soluții pentru deblocarea alegerilor în Adunarea Populară a Găgăuziei
11.05.2026
18:08
487
Noi norme de personal pentru școlile primare-grădinițe: mai multă flexibilitate și sprijin pentru copii
480
Dua Lipa dă în judecată Samsung pentru folosirea fără acord a imaginii sale pe cutiile de televizoare și cere cel puțin 15 milioane de dolari despăgubiri
11.05.2026
17:04
503
ULTIMA ORĂ // Ion Ceban l-a DEMIS pe unul dintre viceprimarii săi: „Am semnat dispoziția...”
11.05.2026
16:55
439
AIPA dă drumul primelor plăți din Planul de creștere: 63,46 milioane de lei pentru agricultură și mediul rural
11.05.2026
16:53
446
Discord lansează Nitro Rewards: acces gratuit la Xbox Game Pass de bază și reduceri pentru abonații plătitori
11.05.2026
16:26
450
Cowboy Space strânge 275 de milioane de dolari pentru a-și construi propriile rachete destinate centrelor de date orbitale
209
Lauren Wasser, „fata cu picioarele de aur” de la Met Gala 2026, povestea modelului care și-a pierdut ambele picioare din cauza unui tampon și a devenit simbol al supraviețuirii și al siguranței produselor menstruale
310
OMS, noi reguli pentru focarul de hantavirus de pe vasul de croazieră: monitorizare 42 de zile, carantină diferențiată pe țări
11.05.2026
21:04
489
Ploi și nori peste Republica Moldova marți, 12 mai 2026
11.05.2026
19:50
430
Maia Sandu și Igor Grosu caută soluții pentru deblocarea alegerilor în Adunarea Populară a Găgăuziei
11.05.2026
18:08
486
Noi norme de personal pentru școlile primare-grădinițe: mai multă flexibilitate și sprijin pentru copii
478
Dua Lipa dă în judecată Samsung pentru folosirea fără acord a imaginii sale pe cutiile de televizoare și cere cel puțin 15 milioane de dolari despăgubiri
11.05.2026
17:04
502
ULTIMA ORĂ // Ion Ceban l-a DEMIS pe unul dintre viceprimarii săi: „Am semnat dispoziția...”
11.05.2026
16:55
438
AIPA dă drumul primelor plăți din Planul de creștere: 63,46 milioane de lei pentru agricultură și mediul rural
11.05.2026
16:53
445
Discord lansează Nitro Rewards: acces gratuit la Xbox Game Pass de bază și reduceri pentru abonații plătitori
11.05.2026
16:26
449
Cowboy Space strânge 275 de milioane de dolari pentru a-și construi propriile rachete destinate centrelor de date orbitale
11.05.2026
16:07
421
Regulamentul de admitere în învățământul profesional tehnic, schimbat din 2026: mai multe locuri bugetare pentru străini, candidați vulnerabili și elevi cu dizabilități severe
11.05.2026
15:57
417
Statul pregătește înăsprirea regulilor în urbanism și construcții: consultări publice la Guvern pe proiectul de lege
11.05.2026
15:43
450
Ministerul Energiei pregătește facilități legislative și financiare pentru accelerarea investițiilor în sisteme de stocare a energiei și proiecte regenerabile în Republica Moldova
11.05.2026
15:24
501
Răsturnare de situație în cazul minorului decedat la Cahul: De la stop cardiac, la plagă prin împușcare. Guvernul promite o anchetă RIGUROASĂ
11.05.2026
14:57
449
Giganții industriali ai Coreei de Sud pariază pe Config, startupul care vrea să devină „TSMC-ul datelor pentru roboți”
11.05.2026
13:06
542
Comisie de anchetă după rănirea a trei persoane de la componente de rachete antigrindină în Glodeni și Rîșcani
11.05.2026
13:03
540
Certificate medicale „la comandă” la Florești: CNA a pornit 11 dosare penale pe numele angajaților spitalului
11.05.2026
10:19
651
Traficant de droguri ucrainean, prins lângă „Muzeul Satului” din Chișinău, condamnat la 6 ani de închisoare
11.05.2026
09:45
553
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană la Istoria românilor și universală din 2026
11.05.2026
08:43
539
Horoscopul zilei 11.05.2026
10.05.2026
18:18
863
Vreme schimbătoare, cu ploi locale și temperaturi de primăvară blândă, 11–17 mai 2026
10.05.2026
18:16
1156
Tragedie provocată de o armă de tip „Glock” într-o unitate militară din Cahul. Un minor a decedat, iar un militar a ajuns rănit la spital
10.05.2026
14:30
877
Elevii din toată țara premiați de MEC pentru promovarea memoriei istorice și a valorilor europene printr-un concurs video
10.05.2026
13:09
943
Maia Sandu negociază cu FMI un nou acord pentru consolidarea economică și fiscală a Republicii Moldova
10.05.2026
08:17
854
Horoscopul zilei 10.05.2026
Tragedie provocată de o armă de tip „Glock” într-o unitate militară din Cahul. Un minor a decedat, iar un militar a ajuns rănit la spital
Primele semne de CAPITULARE diplomatică a Moscovei? Putin forțează finalul războiului și acceptă o întâlnire cu Zelenski în afara Rusiei
FOTO // Marș cu simboluri interzise și „Katiușa” în centrul Chișinăului: Politicienii proruși, gesturi pe placul lui Vladimir Putin de 9 mai
Conducerea R. Moldova condamnă ,,barbaria" Rusiei și transmite un mesaj de UNITATE de 9 mai: „Uniunea Europeană reprezintă cel mai puternic proiect de pace”
1 MDL
1 EUR
20.18
1 USD
17.14
1 RON
3.87
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














