Vitali Kliciko, primarul Kievului, acuză Rusia de GENOCID: „Nu putem număra cadavrele. Este un coşmar ceea ce se întâmplă aici”
1885
Profimedia Rusia comite un „genocid” în Ucraina, a avertizat primarul capitalei ucrainene Kiev, Vitali Kliciko, în timpul unei videoconferinţe cu oficialii oraşului german München, pe care i-a îndemnat să facă presiuni asupra guvernului federal pentru a tăia toate legăturile economice cu Rusia, potrivit DPA.
„Rusia investeşte fiecare euro, fiecare cent, în armata sa”, le-a spus Kliciko oficialilor de la München, oraş înfrăţit cu capitala Ucrainei.
„Ei distrug populaţia civilă. Ei ne distrug ţara”, a afirmat edilul şef al Kievului, subliniind că bombele pe care ruşii le folosesc ucid totul pe o rază de 500 de metri, descriind aceasta drept un atac nu asupra armatei, ci asupra civililor.
„Nu putem număra cadavrele. Este un coşmar ceea ce se întâmplă aici”, a denunţat Kliciko.
În acest context, un cartier rezidenţial din nord-vestul Kievului a fost miercuri dimineaţă ţinta unui bombardament rusesc, soldat cu patru răniţi şi care a avariat mai multe locuinţe, conform unor surse concordante, citate de AFP.
Tiruri de artilerie s-au abătut în cursul dimineţii asupra cartierului Nivki, zona cea mai apropiată de linia frontului la aproximativ cinci kilometri distanţă.
O casă a fost distrusă în totalitate, fiind cuprinsă de flăcări, iar mai multe imobile au fost lovite de schije, geamurile fiind făcute ţăndări.
Vitrinele magazinelor din vecinătate s-au spart de asemenea, în timp ce coroanele arborilor din cartier au fost spulberate.
Patru persoane au fost rănite în urma acestui bombardament, indică într-un comunicat administraţia capitalei ucrainene.
„Inamicul a bombardat din nou. (...) Cartierul Şevcenkovski a fost supus unor tiruri în cursul dimineţii. Echipele de intervenţie sunt în prezent la faţa locului şi încearcă să stingă mai multe incendii care au cuprins locuinţe particulare şi clădiri înalte”, a indicat primăria Kievului.
Capitala ucraineană a fost ţinta mai multor bombardamente de la începutul invaziei ruse în 24 februarie, iar trupele ruse şi-au făcut simţită prezenţa la periferia de nord-vest şi de est a Kievului. Înaintarea lor a fost oprită de atunci de către forţele ucrainene, în special în jurul localităţii Irpin (nord-vest), unde de acum jurnaliştii nu mai au acces.
În total de 228 de persoane, între care 65 de civili (inclusiv 4 copii), au fost ucise la Kiev de la începutul invaziei, potrivit primăriei.
În ultimele zile, trupele ruse au bombardat sporadic capitala ucraineană şi se pare că tirurile au vizat în special obiective militare, cum ar fi racheta care a lovit duminică seara un centru comercial dintr-un alt cartier din nord-vestul Kievului, unde Moscova pretinde că forţele ucrainene ascundeau componente şi muniţie de artilerie, notează AFP.
Fragmente de rachete, doborâte de apărarea antiaeriană ucraineană, au avariat clădiri şi au provocat victime civile. Armata rusă recurge de asemenea la drone „sinucigaşe” sau care lansează bombe împotriva Kievului, împânzit de puncte de control, tranşee şi posturi de luptă amenajate la fiecare colţ de stradă.
Viaţa de zi cu zi a locuitorilor care au rămas în oraş, dintre care cei mai mulţi sunt bărbaţi mobilizaţi în armată şi unităţile de voluntari, este marcată de sirenele de alarmă, mai frecvent la căderea nopţii sau dimineaţa devreme, care îi îndeamnă să meargă în adăposturile subterane.
30.08.2026
03:06
30.08.2026
01:20
30.08.2026
00:00
29.08.2026
23:43
29.08.2026
23:21
29.08.2026
23:17
29.08.2026
21:53
29.08.2026
21:50
29.08.2026
21:07
29.08.2026
20:56
30.08.2026
03:06
30.08.2026
01:20
30.08.2026
00:00
29.08.2026
23:43
29.08.2026
23:21
29.08.2026
23:17
29.08.2026
21:53
29.08.2026
21:50
29.08.2026
21:07
29.08.2026
20:56
29.08.2026
20:23
29.08.2026
20:19
29.08.2026
19:26
29.08.2026
18:14
29.08.2026
18:07
29.08.2026
17:33
29.08.2026
17:19
29.08.2026
16:48
29.08.2026
15:58
29.08.2026
14:55
29.08.2026
14:14
29.08.2026
13:49
29.08.2026
13:28
29.08.2026
12:51
29.08.2026
11:03
Dronele ucrainene lovesc în adâncul Rusiei: cel puţin şase civili ucişi şi primul atac asupra unui depozit al companiei Ozon
Horoscopul zilei 22.08.2026
ULTIMA ORĂ // Vasile Tofan a traversat înot Bosforul, dar a fost întrecut de fiul său, Aron: „Cursa s-a încheiat pe continentul european, exact în direcția în care merge și țara noastră”
Planul „M&Ms” al Ucrainei, abandonat în ultima clipă: mii de drone cu inteligență artificială, pregătite să paralizeze vara aceasta traficul aerian din Rusia
Maia Sandu denunță drept „barbar” atacul rusesc asupra centrului comercial din Krivoi Rog, cu 16 morți și peste 130 de răniți
















