Vine o criză globală de energie care nu mai poate fi evitată. Petrolul Brent va depăși 100 de dolari, întreruperi de curent în India și China
6544
Creșterile astronomice de preț la gazele naturale, costul tot mai mare al cărbunelui și predicțiile că petrolul va atinge 100 de dolari prefațează o criză energetică globală care nu mai poate fi evitată, se arată într-o analiză CNN.
Cauzele? Vreme și o cerere de energie uriașă care provoacă panică înainte de iarnă, când este nevoie de mai multă energie pentru iluminarea și încălzirea caselor. Guvernele din întreaga lume încearcă să limiteze impactul asupra consumatorilor, dar recunosc că este posibil să nu poată preveni creșterea facturilor, potrivit CNN.
Situația gravă este complicată și de presiunea tot mai mare asupra guvernelor lumii de a accelera tranziția către o energie mai curată. Liderii mondiali se pregătesc pentru un summit critic privind clima în luna noiembrie. În China, electricitatea pentru micii consumatori este raționalizată prin întreruperi de curent, în timp ce în India centralele electrice caută cărbune. În Europa organizațiile care apară drepturile consumatorilor solicită interzicerea debranșărilor dacă clienții nu-și pot plăti datoriile.
Acest șoc al prețurilor este o criză neprevăzută într-un moment critic. Prioritatea imediată ar trebui să fie atenuarea impacturilor sociale și protejarea consumatorilor vulnerabili”, a declarat miercuri șeful UE pentru energie, Kadri Simson, confirmând că blocul își va prezenta răspunsul politic pe termen lung săptămâna viitoare.
În Europa, gazele naturale se tranzacționează acum la echivalentul a 230 de dolari (199,18 euro) pe baril, în termeni de petrol. Este o creștere cu peste 130% de la începutul lunii septembrie și de aprope 9 ori mai mare decât octombrie 2020, potrivit datelor oferite de Independent Commodity Intelligence Services.
În estul Asiei, costul gazelor naturale a crescut cu 85% de la începutul lunii septembrie, atingând aproximativ 204 dolari (176,67 euro) pe baril în termeni echivalenți pentru petrol. Prețurile deși rămân mult mai mici în Statele Unite, care este un exportator net de gaze naturale, au ajuns și aici la cele mai ridicate niveluri din ultimii 13 ani. "Cresc de frica iernii”, a declarat Nikos Tsafos, analist la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale, din Washington. El crede că anxietatea a făcut ca piața să se desprindă de regulile fundamentale ale cererii și ofertei.
Frenezia pentru gazul natural crește, de asemenea, prețul cărbunelui și pe cel al petrolului, care pot fi folosiți ca înlocuitori în unele cazuri, dar este și mai grav pentru climă. India, care rămâne extrem de dependentă de cărbune, a declarat săptămâna aceasta că aproape 63 din cele 135 centrale electrice pe bază de cărbune mai au stocuri doar pentru două zile.
Băncile centrale și investitorii sunt îngrijorați. Creșterea prețurilor la energie contribuie la inflație, care era deja o preocupare majoră, într-un moment în care economia globală încearca să-și revină de pe urma pandemiei de Covid-19. Dinamica din timpul iernii ar putea agrava lucrurile.
10.09.2026
15:34
10.09.2026
15:00
10.09.2026
14:54
10.09.2026
14:46
10.09.2026
14:34
10.09.2026
14:33
10.09.2026
14:26
10.09.2026
14:20
10.09.2026
14:19
10.09.2026
14:17
10.09.2026
15:00
10.09.2026
14:54
10.09.2026
14:46
10.09.2026
14:34
10.09.2026
14:33
10.09.2026
14:26
10.09.2026
14:20
10.09.2026
14:19
10.09.2026
14:17
10.09.2026
14:10
10.09.2026
13:51
10.09.2026
13:47
10.09.2026
13:38
10.09.2026
13:18
10.09.2026
12:51
10.09.2026
12:27
10.09.2026
11:37
10.09.2026
11:36
10.09.2026
11:25
10.09.2026
11:19
10.09.2026
11:14
10.09.2026
09:56
10.09.2026
03:05
10.09.2026
01:43
10.09.2026
00:08
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
VIDEO, FOTO // Retrospectivă de excepție la Zilele Filmului Românesc: Marele Florin Piersic, OMAGIAT la Chișinău la împlinirea a 90 de ani
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
















