Viitorul ENERGETIC al Europei s-ar putea decide astăzi. Sunt gazul şi energia nucleară investiţii verzi? Comisia Europeană va da un RĂSPUNS
1317
Comisia Europeană urmează să propună astăzi norme care să permită etichetarea unor centrale nucleare şi centrale pe bază de gaz ca fiind investiţii verzi, cu modificări minore faţă de un proiect anterior, a declarat o sursă din cadrul Comisiei pentru Reuters.
Bruxelles-ul încearcă de mai bine de un an să stabilească dacă gazul şi energia nucleară ar trebui să fie etichetate ca fiind verzi în taxonomia UE, un manual de reguli care defineşte ce investiţii pot fi comercializate ca fiind prietenoase cu clima.
În normele finale care urmează să fie publicate astăzi, Comisia va confirma planurile de etichetare a centralelor pe gaz şi a celor nucleare drept investiţii sustenabile, cu condiţia ca acestea să îndeplinească anumite criterii, a declarat o sursă din cadrul Comisiei pentru Reuters.
Un purtător de cuvânt al Comisiei a refuzat să comenteze.
Planul a fost criticat de activiştii pentru mediu şi de unele guverne, ţările UE fiind împărţite pe acestă temă
Luni, patru ţări au solicitat în scris Comisiei să excludă gazul, invocând "lipsa dovezilor ştiinţifice" care să justifice etichetarea acestui combustibil ca fiind ecologic. Austria şi Luxemburg au ameninţat cu acţiuni în justiţie dacă UE va califica energia nucleară ca fiind sustenabilă.
Unele ţări, printre care România, dar şi Franţa, care obţine aproximativ 70% din energia sa de la centralele nucleare, susţin că această sursă de energie fără CO2 are un rol important în combaterea schimbărilor climatice, în timp ce unele ţări din Europa Centrală şi Est consideră că gazul este necesar pentru a renunţa la cărbune.
31.08.2026
00:53
31.08.2026
00:20
30.08.2026
23:48
30.08.2026
23:10
30.08.2026
22:53
30.08.2026
22:03
30.08.2026
21:41
30.08.2026
19:37
30.08.2026
19:34
30.08.2026
19:33
31.08.2026
00:53
31.08.2026
00:20
30.08.2026
23:48
30.08.2026
23:10
30.08.2026
22:53
30.08.2026
22:03
30.08.2026
21:41
30.08.2026
19:37
30.08.2026
19:34
30.08.2026
19:33
30.08.2026
19:04
30.08.2026
18:30
30.08.2026
18:14
30.08.2026
17:15
30.08.2026
16:08
30.08.2026
15:57
30.08.2026
14:55
30.08.2026
14:17
30.08.2026
14:13
30.08.2026
14:10
30.08.2026
13:44
30.08.2026
13:14
30.08.2026
12:47
30.08.2026
12:40
30.08.2026
12:38
ULTIMA ORĂ // Vasile Tofan a traversat înot Bosforul, dar a fost întrecut de fiul său, Aron: „Cursa s-a încheiat pe continentul european, exact în direcția în care merge și țara noastră”
Parlamentarul de la București, Claudiu Năsui, PRIMA reacție după desemnarea în Guvernul Tofan: „Acolo unde au predominat libertatea economică și proprietatea privată, oamenii au prosperat”
Horoscopul zilei 23.08.2026
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
















