VIDEO // Usatîi dă ALARMA: „Voicu a transformat MAI-ul în staff electoral al lui Dodon, iar holdingul Sheriff a început deja să împartă BANII pentru cumpărarea voturilor. Se oferă până la 700 de lei pentru fiecare vot”
2239
Captură Candidatul „Partidului Nostru” la funcția de președinte, Renato Usatîi, susține că actualul ministru al Afacerilor Interne, generalul Pavel Voicu, ar fi transformat instituția pe care o conduce într-un „staff electoral” al lui Igor Dodon, iar pentru asta ar fi „remunerat pe măsură”. Totodată, Usatîi precizează că Igor Dodon ar fi ajuns la o înțelegere cu Holdingul Sheriff în privința remunerării cetățenilor din stânga Nistrului, care vor veni duminică la cele 42 de secții de votare deschise pe malul drept. Declarațiile au fost făcute astăzi, în cadrul unui briefing de presă.
Potrivit lui Usatîi, MAI urmează să aibă un rol important în falsificarea alegerilor prezidențiale.
„Ieri am primit o informație de la un comisariat de poliție. Voicu a transformat MAI-ul în staff electoral al lui Dodon. În informația primită se spune că sunt indicații de la MAI ca poliția din raioane să închidă ochii la acțiunile PSRM-iștilor, care vor activa pe tot teritoriul R. Moldova în ziua alegerilor și vor cumpăra alegătorii cu bani și băutură. Sunt indicații să intervină numai atunci când vor fi încălcări din partea oponenților lui Dodon. Pașa (Pavel Voicu n.r.), ce este asta? Văd că deja oleacă polit-tehnolog. Ce, coronavirusul te-a zdruncinat? Despre Pașa Voicu și cele patru-cinci case ale sale vom vorbi altă dată... Sunt sigur că după aceste alegeri vom distruge sistemul. Ultima casă, care se construiește la Telecentru... Pașa, asta e o mulțumire din partea lui Dodon sau ce s-a transmis moștenire de la Plahotniuc? Poate ne povestești... Dacă nu vei spune tu, atunci voi arăta tot”, a precizat Usatîi.
De asemenea, Renato Usatîi spune că este permanent urmărit de oamenii lui Voicu, iar în birourile MAI s-ar fabrica mai multe „fake-news” despre el.
„Pentru asta, Pașa, nu doar că îți voi retrage titlul de general, dar o să te bag la pușcărie. Nu-i mai puneți într-o situație jenantă pe comisarii din raioane și pe alți angajați ai MAI. Presați oamenii care au plasat pe proprietățile lor bannerele cu mine. Nu aveți cu ce vă ocupa? Ieri m-au urmărit toată ziua... Asta până când nu m-am plictisit. Am vrut să-i iau ca ostatici.... Am stabilit că sunt băieți din poliție... Dar dacă era vorba de niște killeri, provocatori? Pașa, încetează să-i pui pe băieți să mă fileze. De ce eu până la 2.00 dimineața trebuie să ma clarific dacă aceștia sunt bandiți sau altceva?
Știu că polit-tehnologii ruși l-au sfătuit pe Dodon... că nu ar strica de organizat chipurile niște reglări de conturi între bandiți. Acum Dodon vorbește de gopnik. Dodon, eu știu orice pas și orice plan al tău. Voicu, nu mai trimite să mă fileze (Usatîi a arătat un video cu o mașină în care ar fi fost polițiști n.r.). Acest video va fi trimis procuraturii, la fel ca și alte încălcări”, a adăugat Usatîi.
Primarul de Bălți a precizat că Dodon ar fi trimis la Bălți mai mulți provocatori, inclusiv femei în vârstă.
„Dodon trimite provocatori pe la corturile noastre. Te-am chemat la dezbateri. Poți veni diseară la dezbateri, poți să-mi pui orice întrebare. De ce pui femeile în vârstă să provoace scandal? Igor, te rog sună la Bălți și cheamă-i pe băieții respectivi. Ulterior veți scrie că bălțenii au bătut acești curcănași. Nu mai trimiteți pensionari. Dacă ai întrebări, atunci poți să-mi zici în față. Dacă eu aș face provocări la adresa ta, atunci tu ai simți din plin asta”.
În cadrul aceluiași briefing de presă, Usatîi s-a referit și la cumpărarea voturilor din Transnistria. Acesta susține că fiecărei persoane i s-ar fi promis între 500 – 700 de lei pentru vot. Banii ar fi alocați de holdingul Sheriff, la rugămintea lui Igor Dodon.
„Cei care până acum au întocmit listele cu cei care vor veni la urne, nu contează că e vorba de profesori, angajați ai unor întreprinderi din Transnistria, au început astăzi să primească bani de la holdingul Sheriff. E vorba de 500 – 700 de ruble (transnistrene), în funcție de numărul persoanelor incluse în listă. Eu mă adresez misiunilor diplomatice, pentru că nu pot să mă adresez MAI-ului condus de Pașa Voicu.
Oamenii trebuie să arate în buletin ștampila „votat”. Dacă nu puteți trăi fără cei 500 - 700 de lei, măcar nu votați pentru nenorocitul acesta. Noi nu vom rezolva problemele de pe malul stâng sau drept al Nistrului dacă acești nenorociți vor fi la putere. Luați acești bani și votați pentru cine vreți, numai nu pentru „kuliok”. Te felicit Dodon că Sheriff a alocat bani pentru tine”, a conchis Usatîi.
15.05.2026
13:09
232
Maia Sandu, la reuniunea miniștrilor Consiliului Europei la Chișinău: extinderea UE, răspuns la agresiunea Rusiei și apărarea democrației europene
15.05.2026
12:39
235
Funcționarii publici, instruiți la Chișinău pentru aplicarea standardelor europene de protecție a minorităților naționale
15.05.2026
11:28
367
Moment ISTORIC la Chișinău: A fost instituit oficial Comitetul de Management al Tribunalului Special pentru agresiunea Rusiei. Alain Berset: „Tribunalul Special reprezintă speranța că agresiunea împotriva Ucrainei nu va rămâne nepedepsită”
15.05.2026
11:11
305
MAIA marchează Ziua națională a medicului veterinar și mizează pe tot mai mulți tineri în această profesie
15.05.2026
11:06
349
FOTO // Maia Sandu face „bilanțul REZISTENȚEI”. De la o „mână de oameni” la guvernare: Deceniul care a schimbat traiectoria PAS și a Republicii Moldova
15.05.2026
10:57
321
Seminare regionale despre cultivarea și procesarea cânepii industriale cu expert ceh în Republica Moldova
15.05.2026
08:04
440
Horoscopul zilei 15.05.2026
15.05.2026
02:59
840
Juriul decide soarta OpenAI în procesul Elon Musk vs. Sam Altman și Microsoft
15.05.2026
01:22
1500
SpaceXAI pierde cercetători-cheie după fuziunea cu xAI, pe fondul presiunii extreme de muncă și al ofertelor rivale din industria AI
14.05.2026
23:22
1492
Noua companie a lui Richard Socher vrea să construiască o superinteligență AI care se auto-îmbunătățește fără intervenție umană
15.05.2026
13:09
68
Maia Sandu, la reuniunea miniștrilor Consiliului Europei la Chișinău: extinderea UE, răspuns la agresiunea Rusiei și apărarea democrației europene
15.05.2026
12:39
156
Funcționarii publici, instruiți la Chișinău pentru aplicarea standardelor europene de protecție a minorităților naționale
15.05.2026
11:28
338
Moment ISTORIC la Chișinău: A fost instituit oficial Comitetul de Management al Tribunalului Special pentru agresiunea Rusiei. Alain Berset: „Tribunalul Special reprezintă speranța că agresiunea împotriva Ucrainei nu va rămâne nepedepsită”
15.05.2026
11:11
278
MAIA marchează Ziua națională a medicului veterinar și mizează pe tot mai mulți tineri în această profesie
15.05.2026
11:06
328
FOTO // Maia Sandu face „bilanțul REZISTENȚEI”. De la o „mână de oameni” la guvernare: Deceniul care a schimbat traiectoria PAS și a Republicii Moldova
15.05.2026
10:57
302
Seminare regionale despre cultivarea și procesarea cânepii industriale cu expert ceh în Republica Moldova
15.05.2026
08:04
423
Horoscopul zilei 15.05.2026
15.05.2026
02:59
815
Juriul decide soarta OpenAI în procesul Elon Musk vs. Sam Altman și Microsoft
15.05.2026
01:22
1473
SpaceXAI pierde cercetători-cheie după fuziunea cu xAI, pe fondul presiunii extreme de muncă și al ofertelor rivale din industria AI
14.05.2026
23:22
1476
Noua companie a lui Richard Socher vrea să construiască o superinteligență AI care se auto-îmbunătățește fără intervenție umană
14.05.2026
22:57
844
OpenAI ia în calcul să dea în judecată Apple după eșecul integrării ChatGPT în iPhone
14.05.2026
22:44
538
YouTube Shorts și podcasturile video cuceresc sufrageria: 2 miliarde de ore urmărite pe televizoare în fiecare lună
698
Argentina caută sursa focarului de hantavirus de pe nava de croazieră, dar Ushuaia respinge acuzațiile privind „pacientul zero”
14.05.2026
21:10
647
OpenAI recunoaște furt de date interne după compromiterea unor proiecte open source
14.05.2026
20:57
598
Vreme plăcută și mai caldă în Republica Moldova, vineri 15 mai 2026
14.05.2026
20:51
925
Cerebras deschide sezonul IPO 2026: listare uriașă de 5,5 miliarde de dolari și evaluare de 56,4 miliarde
14.05.2026
19:51
626
Maia Sandu consolidează parteneriatele europene: întrevederi la Chișinău cu miniștrii de externe ai Elveției, Norvegiei și Franței
14.05.2026
19:39
735
Spotify adoptă tehnologia video HLS de la Apple pentru podcasturi și deschide creatorilor distribuție și monetizare pe mai multe platforme
14.05.2026
17:49
780
Investigator de spyware demască o amplă operațiune a hackerilor guvernamentali ruși care încearcă să preia conturi Signal
14.05.2026
17:37
658
Un simplu TEST din sânge îți spune cât vei trăi. Ce s-a descoperit despre noul „ceas biologic”
14.05.2026
16:53
682
Liceul de arte „Elena Alistar” din Chișinău, modernizat energetic cu sprijinul partenerilor europeni și al Regatului Norvegiei
14.05.2026
16:48
1840
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Începutul sfârșitului pentru Ceban? Irina Gutnic depune PRIMUL denunț la CNA împotriva primarului general
14.05.2026
16:08
596
Testarea națională la matematică în format digital, extinsă la zeci de mii de elevi din toată țara
14.05.2026
15:35
595
MEC deschide drumul absolvenților de colegii spre universități: credite recunoscute și traseu flexibil de continuare a studiilor
14.05.2026
15:31
648
Dorin Junghietu anunță la Atena: Moldova își modernizează sistemul energetic prin interconectări cu România și dezvoltarea energiei verzi
Maia Sandu, la reuniunea miniștrilor Consiliului Europei la Chișinău: extinderea UE, răspuns la agresiunea Rusiei și apărarea democrației europene
Funcționarii publici, instruiți la Chișinău pentru aplicarea standardelor europene de protecție a minorităților naționale
MAIA marchează Ziua națională a medicului veterinar și mizează pe tot mai mulți tineri în această profesie
Seminare regionale despre cultivarea și procesarea cânepii industriale cu expert ceh în Republica Moldova
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.21
1 RON
3.87
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














