VIDEO // SherifFANTASTICII, în fața unei performanțe ISTORICE. Trioul „extraterestru” Messi, Neymar, Mbappe ar putea veni în R. Moldova
3460
fc-sheriff.com Campioana R. Moldova, FC Sheriff, are șansa să ajungă în premieră în grupele Champions League, cea mai importantă competiție intercluburi din Europa, după ce a învins aseară, pe teren propriu, echipa Dinamo Zagreb, care are un lot cotat la peste 130 de milioane de euro. Tiraspolenii s-au impus cu scorul de 3-0, iar eroul partidei a fost Adama Traore, care a marcat de două ori.
Campioana R. Moldova a început în forță meciul, iar brazilianul naturalizat Luvannor putea deschide scorul în minutul șapte, după ce a zguduit bara. Peste zece minute s-a produs o fază controversată în careul oaspeților. Un jucător al croaților a atins mingea cu mâna, însă arbitrii din camera VAR au considerat că nu se poate de dat penalti. În partea a doua a primei reprize, oaspeții au reușit să echilibreze jocul. Faza-cheie a meciului s-a produs în minutul 45, înainte de a intra la cabine. Cristiano da Silva l-a scos unul la unul pe Adama Traore cu portarul Dominik Livakovici, iar ultimul a înscris cu mult sânge rece pentru 1-0.
Echipa lui Iuri Vernydub a ieșit la fel de concentrată de la cabine și a continuat să pună presiune pe adversarii croați, cărora nu le venea să creadă că pot fi dominați în asemenea hal. În minutul 54, Momo Yansane a reușit o incursiune pe partea stângă și i-a centrat perfect în careu grecului Dimitris Kolovos. Acesta a șutat din prima, fără nicio șansă pentru portarul advers.
Cireașa de pe tort a fost pusă de eroul meciului Adama Traore în minutul 80. „Moldoveanul” Luvannor i-a oferit o pasă genială lui Traore, iar acesta în viteză a șutat printre picioarele lui Livakovici.
Croații au căutat să marcheze măcar un gol, pentru ca să-și ușureze misiunea în meciul retur, însă au lăsat multe spații libere în apărare. Din păcate, jucătorii lui Iuri Vernydub au ratat ocazie după ocazie, iar meciul s-a încheiat cu scorul de 3-0.
„Astăzi am văzut pe teren o echipă adevărată. O echipă la care poți doar să visezi în calitate de antrenor. Ne-a rămas doar un singur pas ca să ne îndeplinim obiectivul suprem – calificarea în grupele Ligii Campionilor. Sunt satisfăcut de felul în care s-au dăruit pe teren jucătorii mei. Am avut șanse să marcăm mai multe goluri, dar așa este în fotbal. Noi am studiat foarte bine adversarul, iar băieții au fost concentrați din primul și până în ultimul minut”, a declarat după meci antrenorul ucrainean al celor de la FC Sheriff.
De partea cealaltă, antrenorul de la Dinamo Zagreb, Damir Krznar, mai speră că în returul de peste o săptămână echipa sa va reuși să întoarcă rezultatul. „FC Sheriff a fost echipa mai bună astăzi. Noi am arătat jalnic. În repriza secundă am încercat să marcăm și am lăsat spații libere în apărare… Adversarul a profitat de asta. Avem în față o misiune foarte grea. Nu spun că e o misiune imposibilă. Ne vom strădui să obținem în retur rezultatul dorit. Nu ne vom da bătuți atât timp cât mai păstrăm șanse”, a conchis Damir Krznar.
Tiraspolenii și-au asigurat deja un cec de peste 5 000 000 de euro din partea UEFA, dar antrenorul Iuri Vernydub vrea să forțeze, în premieră pentru o echipă din R. Moldova, calificarea în grupele Ligii Campionilor. O eventuală calificare în cea mai importantă competiție intercluburi din Europa este remunerată cu cel puțin 17 000 000 de euro. Cel mai important - calificarea în grupele Ligii Campionilor înseamnă aducerea în R. Moldova a unor jucători de talie mondială, inclusiv Messi, Mbappe, Neymar sau Cristiano Ronaldo.
Returul meciului Dinamo Zagreb – FC Sheriff va avea loc pe 25 august, pe stadionul Maksimir din Zagreb, de la ora 22:00.
18.08.2021
12:29
2916
Vicepreședintele unui PARTID susține că FC Sheriff NU are nimic cu R. Moldova: „De ce? Întrebați elevii din școlile românești, pe membrii Grupului Ilașcu... Sheriff aparține OLIGARHULUI Gușan, care ține în mâini zona separatistă”
14.05.2026
12:30
200
Ministerul Energiei lansează, alături de partenerii internaționali, un cadru comun pentru securitatea cibernetică în sectorul energetic
207
Premierul Alexandru Munteanu cere sprijinul OSCE pentru reintegrarea Republicii Moldova și consolidarea securității regionale
14.05.2026
12:11
202
Adolescent de 14 ani din Anenii Noi, condamnat la peste 5 ani de închisoare după ce a omorât în bătaie un bărbat de 63 de ani și a transmis atacul „live” colegilor
14.05.2026
11:03
286
Lideră locală a fostului Partid „Șor” și secretară a Partidului „Șansă”, deferite justiției pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunilor politice
14.05.2026
09:45
272
Cine controlează adevărul în era AI: fosta șefă de știri de la Meta vrea să verifice marile modele cu „judecători AI” și experți globali
14.05.2026
07:59
506
Horoscopul zilei 14.05.2026
14.05.2026
07:06
442
Maia Sandu, la recepția dată de Ziua Europei: „Aderarea nu este doar despre 'teme pentru acasă', ci despre o reparație morală și istorică”
502
Portofelul digital de sănătate al pacientului, disponibil din vară. CNAS promite acces online la toate documentele medicale și transparență la decontări
674
Dr. Doru Negru explică de ce înfometarea topește mușchii, nu grăsimea, și cum slăbim eficient cu mese mici și dese
14.05.2026
12:30
7
Ministerul Energiei lansează, alături de partenerii internaționali, un cadru comun pentru securitatea cibernetică în sectorul energetic
79
Premierul Alexandru Munteanu cere sprijinul OSCE pentru reintegrarea Republicii Moldova și consolidarea securității regionale
14.05.2026
12:11
72
Adolescent de 14 ani din Anenii Noi, condamnat la peste 5 ani de închisoare după ce a omorât în bătaie un bărbat de 63 de ani și a transmis atacul „live” colegilor
14.05.2026
11:03
273
Lideră locală a fostului Partid „Șor” și secretară a Partidului „Șansă”, deferite justiției pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunilor politice
14.05.2026
09:45
262
Cine controlează adevărul în era AI: fosta șefă de știri de la Meta vrea să verifice marile modele cu „judecători AI” și experți globali
14.05.2026
07:59
501
Horoscopul zilei 14.05.2026
14.05.2026
07:06
437
Maia Sandu, la recepția dată de Ziua Europei: „Aderarea nu este doar despre 'teme pentru acasă', ci despre o reparație morală și istorică”
13.05.2026
22:27
659
Maia Sandu reafirmă la Chișinău angajamentul Republicii Moldova pentru integrarea europeană de Ziua Europei
13.05.2026
21:21
1177
Startupul geotermal Fervo Energy sare de 10 miliarde de dolari la debutul pe bursă, împins de foamea de energie a centrelor de date pentru AI
13.05.2026
21:10
1214
Origin Lab strânge 8 milioane de dolari pentru a transforma datele din jocuri video în combustibil pentru modelele AI ale lumii reale
13.05.2026
20:48
728
Sam Altman, sub lupa Congresului și a instanței: este șeful OpenAI un lider de încredere?
13.05.2026
20:19
614
Vreme mai stabilă și mai senină în Republica Moldova, joi, 14 mai 2026
13.05.2026
19:27
574
Maia Sandu, în dialog la Nisporeni despre siguranța copiilor online și reforma administrației locale
13.05.2026
19:03
638
Anduril atrage o rundă de 5 miliarde de dolari și își dublează evaluarea la 61 de miliarde în plin boom al tehnologiei de apărare
13.05.2026
18:17
779
Amazon lansează „Alexa for Shopping”, noul asistent AI care îți personalizează cumpărăturile pe Amazon și în alte magazine online
13.05.2026
18:06
753
Anthropic depășește OpenAI la numărul de clienți business, potrivit datelor Ramp
13.05.2026
17:57
538
Elevii din învățământul profesional tehnic propun 51 de proiecte pentru bugetarea participativă în școli
13.05.2026
17:57
634
Carolina Novac: Tranziția energetică a Moldovei, strâns legată de digitalizare și securitate cibernetică
13.05.2026
17:30
572
WhatsApp lansează modul incognito pentru conversațiile cu Meta AI, cu mesaje care dispar și procesare în mediu securizat
13.05.2026
17:26
598
Franța, partener strategic pentru modernizarea infrastructurii și mobilității urbane din Republica Moldova
13.05.2026
17:04
1443
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Spațiul aerian din nordul țării, închis temporar. O dronă lansată de armata lui Putin a traversat R. Moldova de la nord la sud, dispărând de pe radar la Mingir
13.05.2026
15:40
962
Deconspirarea „CARACATIȚEI” de la Primăria Chișinău. Irina Gutnic, acuzații la adresa lui Ion Ceban: „Este un pericol atât pentru Chișinău, cât și pentru Moldova. Am ales să nu execut ordine politice într-un sistem care produce și acoperă probleme”
13.05.2026
15:30
713
Guvernul preia terenuri din mai multe localități pentru a continua modernizarea principalelor drumuri naționale
13.05.2026
13:25
595
Tinerii din nord invitați la Corlăteni să descopere agricultura digitală la Târgul Regional „Viitorul e AgriCOOL”
13.05.2026
12:48
648
Poliția Republicii Moldova își consolidează cooperarea regională la Adunarea Generală SEPCA de la Sarajevo
„Kuliokul” sau Președinția. Dodon, în fața JUDECĂTORILOR la ora când Maia Sandu l-a chemat la consultări vizavi de REFERENDUMUL pentru integrarea europeană a R. Moldova
Un nou protest anunțat de Ilan Șor în fața Procuraturii Generale: „Degrabă, va fi imposibil de reparat situația”. Acțiunea urmează să aibă loc luni, 28 noiembrie
Prima reacție a Partidului „ȘOR”, după ce poliția a DEMONTAT corturile instalate pe bulevardul Ștefan cel Mare: „Noul simbol al PAS este, de astăzi, bâta și cagula”
Un nou protest de amploare în fața Președinției. Partidul „ȘOR" afirmă că la manifestația împotriva guvernării ar participa „peste 45 de mii” de oameni
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.18
1 RON
3.87
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














