VIDEO // Putin s-a făcut de râs în fața mediului academic din Moscova, iar imaginile au fost șterse. Liderul de la Kremlin habar n-are care este salariul mediu al unui rus. ,,N-are cum. E mai mare"
3521
Vladimir Putin a fost luat prin surprindere de nivelul salariului mediu al unui rus din Moscova, în timpul unei întâlniri cu membrii consiliului de administrație al Universității de Stat Lomonosov din capitala țării.
La început, Putin a încercat să-l contrazică pe primarul Moscovei, Serghei Semionovici Sobianin, când acesta a prezentat datele oficiale, scrie digi24.ro.
„Este evident că salariile și condițiile de muncă, inclusiv în cazul tinerilor specialiști, ar trebui să corespundă cu statutul principalei universități a țării”, a spus liderul de la Kremlin la întâlnirea cu edilul Moscovei și cu reprezentanții Universității Lomonosov.
„În opinia mea, aceste salarii sunt cu puțin mai mici decât media salariului din Moscova”, a mai spus Putin.
Putin: „Serghei Semionovici, care e valoarea medie? Salariul mediu în Moscova?”
Primarul Moscovei: „140-160 de mii de ruble (echivalentul a circa 1.400-1.600 de euro, n.r.)”
Putin: „N-are cum. E mai mare”.
Primarul Moscovei: „Ba nu”.
Putin: „N-are cum. Vorbești de salariul mediu?”
Primarul Moscovei: „Da. 160. La Universitatea de Stat din Moscova e 180”.
Putin: „Păi, atunci, ținta a fost atinsă”.
Potrivit lui Anton Gherașcenko, consilier al ministrului de Interne din Ucraina, care a distribuit această înregistrare pe contul său de X, clipul video a fost șters de televiziunea rusă RBC.
„Nu vor ca opinia publică rusă să vadă cât de decuplat de realitate este președintele lor”, a spus Gherașcenko.
07.10.2026
01:34
06.10.2026
23:37
06.10.2026
21:56
06.10.2026
21:54
06.10.2026
20:53
06.10.2026
20:11
06.10.2026
19:56
06.10.2026
19:45
06.10.2026
19:02
06.10.2026
18:45
07.10.2026
01:34
06.10.2026
23:37
06.10.2026
21:56
06.10.2026
21:54
06.10.2026
20:53
06.10.2026
20:11
06.10.2026
19:56
06.10.2026
19:45
06.10.2026
19:02
06.10.2026
18:45
06.10.2026
18:43
06.10.2026
18:08
06.10.2026
17:52
06.10.2026
17:33
06.10.2026
17:22
06.10.2026
17:21
06.10.2026
17:18
06.10.2026
17:14
06.10.2026
17:13
06.10.2026
17:11
06.10.2026
17:08
06.10.2026
17:07
06.10.2026
17:05
06.10.2026
16:34
06.10.2026
15:57
06.10.2026
15:45
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
Dodon „nu vede” dronele lui Putin ce pun în pericol cetățenii R. Moldova, dar ATACĂ și cere socoteală Armatei Naționale pentru că este prezentă la Ocnița















